luni, 31 decembrie 2007

La Multi Ani!

2008 sa fie un an mai bun, plin de realizari.

vineri, 28 decembrie 2007

Anul ce vine va fi un an bisect

Vom avea 366 de zile in 2008. Sa speram ca va fi un an mai bun, fara tzunami, fara atentate, fara cutremure, fara inundatii, fara alunecari de teren, fara incendii, fara torente, fara puhoaie de apa, fara seceta, fara accidente, fara impuscaturi, fara bombe incendiare, fara lifturi cazute in gol, fara avioane explodate in cladiri, fara vase scufundate, fara avioane cazute, fara fete ciopartite, fara batrane violate, fara barbati spanzurati, fara copii aruncati de pe bloc, fara copii disparuti, fara trafic de carne vie, fara droguri, fara violenta. Lista ar putea sa continue, dar deja am scris prea mult.
Sa dea Dumnezeu un an nou plin de bucurii si lucruri bune. La Multi Ani.

duminică, 23 decembrie 2007

In '89 am impodobit numai o creanga de brad (III)

Sarbatoarea Craciunului in '89 ne-a luat prin surprindere. In nebunia generala, am uitat de brad, in consecinta am transformat o creanga in bradut. Craciunul ne-a oferit imagini socante, un simulacru de judecata si un asasinat ciudat, dar mai intai totul a fost un zvon, un murmur general, mediatizat ulterior la TVR. Noi inghiteam ce ni se administra la televizor, altfel, totul era prezumptie sau speculatie. Plutea in aer o mare incertitudine si confuzie, in jurul nostru. Undeva, in interior simteam ca va fi bine, dar ma temeam in fiecare zi de ce s-ar putea intampla. Anul'90 a fost un an frumos, a demarat in forta, simteam ca ne-am nascut din nou. S-au dat drumul la granite, pentru intrat si iesit din tara, teama de agenturi straine, a disparut subit. Mai mult decat atat, pentru cateva luni de zile, n-au mai fost restrictii la frontiera; nu s-au mai platit taxe vamale la bunurile aduse din afara, nu te mai cotrobaia nimeni prin bagaje, nici la iesire, nici la intrare. Dintr-o data, intram in marea lume cu: "Nothing to declare"! Ce frumos! Aveam colegi care faceau poteca in Germania, aduceau masini, le vindeau, se duceau dupa altele, asa au inceput unii afacerile. Copiii fostilor securisti se laudau ca au acasa calculatoare, xerox-uri, fax-uri. De unde oare? Importurile au inceput mai tarziu. Va amintiti de celebrul magazin de electrocasnice "Bucuresti-Berlin"? Patronul era o sulfa care impreuna cu fratele sau a facut bani frumosi din afacerile cu Romania (ei fiind romani plecati din tara, reintorsi din "dragoste de tara", de facut bani). Toti oamenii simteau nevoia de o schimbare in bine. Aveau impresia ca s-a platit un pret pentru schimbare. Muncitorii din fabrici aveau o intrebare standard, cand mergeai cu un partener strain in fabrica: a venit sa ne cumpere?
In vara lui '90, la Neptun, proprietatea fostului iubit conducator era deschisa pentru public, se putea manca rezonabil la restaurantul din incinta proprietatii. Pe urma a fost inchisa pentru public si nu se mai stie cine o foloseste cand merge acum la mare. Oare noii alesi? Prea multe intrebari au ramas fara raspuns, dar viata a mers inainte si noi a trebuit sa invatam lucruri noi, sa traim in economia de piata, sa devenim sclavii societatii de consum, sa producem mai putin decat consumam, sa ne alienam, sa nu mai stim ce vrem, sa ne lasam condusi de oameni fara pregatire de specialitate, sa ne lasam condusi de vorbe, de strategii de facut bani pentru unii si de saracit restul lumii.

sâmbătă, 22 decembrie 2007

Serbarea Pomului de iarna




Fascinant moment pentru copiii de toate varstele, serbarea Pomului de iarna.
Prima serbare de care-mi amintesc este cea de la Apaca, se intampla cu multi ani in urma. Am primit pachete cu dulciuri si confectii, din cate imi amintesc, un paltonas la trei copii...
Au urmat serbarile copiilor de la gradinita si de la scoala, cu Mos Gerila fabricat ad-hoc si cu pachete pregatite de parinti.
Dupa '89 am organizat prima serbare de pom cu dulciuri din sponsorizari de la clienti: cu oua Kinder, cu Spearmint gum, cu Toffefe, cu After Eight si Anthony Berg, copiii erau in delir, multi dintre ei nu mai vazusera asa ceva. Cu citrice si banane din belsug, un adevarat festin.
Acum serbare de Craciun e pretutindeni, in mall-uri, in hipermarket-uri, in supermarket-uri. Consumul creste, iar spiritul tanjeste.

vineri, 21 decembrie 2007

In '89 am impodobit numai o creanga de brad (II)

In seara zilei de 21 decembrie '89 zvonurile despre luptele din Piata Universitatii circulau cu intensitate. Am sunat o prietena, al carei baiat locuia in blocul de la Dunarea si am intrebat-o: este adevarat ca acolo se trage in oameni? Mi-a raspuns scurt: este adevarat, e nenorocire mare, ce se intampla acolo. A urmat o noapte ciudata, cu oameni stranii imbracati in costume negre, care defilau pe aici, prin cartier, in cautarea de nu-stiu-exact-ce si n-am sa aflu niciodata. Unul dintre ei, la un moment dat i-a cerut sotului meu permisiunea sa intre in casa noastra, sa dea un telefon urgent. Cu prezenta de spirit, sotul meu i-a raspuns ca n-avem telefon, altfel se putea intampla cine-stie-ce minune, caci s-au intamplat multe lucruri ciudate in acele zile. Oamenii erau in stare sa-si vanda rudele, prietenii, vecinii, pentru a le fi lor mai bine. Au fost situatii cand grupuri de oameni au fost ridicati de pe strada, dusi la Jilava, fara ca nimeni sa stie de ei, dati disparuti, pur si simplu.
Au fost niste zile foarte ciudate, cand fostii securisti incercau sa distraga atentia de la ei, facand scenarii incriminatoare pentru oameni nevinovati. Am avut si eu parte de astfel de scenarii din partea unei femeiusti perverse, cu state vechi, informatoare brevetata, care a incercat sa ma incondeieze, dar am avut puterea sa o dezarmez si sa o potolesc. Pe urma am asistat la cariera politica in ascensiune a fratelui ei si la cariera diplomatica de succes a sotului. La vremuri noi, tot ei cu ai lor. (Va urma)

Filmul Revolutiei din Romania

Mi-am amintit ca filmul Revolutiei din Romania l-am vazut mai intai pe video, primit de la prieteni din afara. La noi era tacere, era discretie, se distribuia totul cu masura, totul cenzurat. Granitele fusesers inchise un timp, nu se iesea, dar mai ales nu se intra in tara. In ziua cand s-au deschis granitele au navalit clientii nostri, partenerii de afaceri, sa vada ce se intampla cu ochii lor, sa vada daca suntem bine, erau ingrijorati. Posturile de televiziune aratau tot ce se intampla in Romania, noi primeam numai franturi. Confuzia era mare, nu intelegeam exact daca era de bine sau de rau, ceea ce ni se intampla aici. Era ca intr-un film realizat ad-hoc, din aproape in aproape. Un cine-verite. Asa s-au derulat evenimentele de atunci.

Copiii de la Revolutie au crescut mari

Sunt multi cei care scriu despre zilele lui Decembrie '89 pe bloguri. Sunt foarte multi tineri care parca regreta ca aveau numai 9-10 ani, pe atunci si nu-si amintesc foarte multe detalii, legate de acele zile fierbinti. Altii marturisesc ca in oraselul lor nu s-a intamplat nimic deosebit, in acele zile, iar Craciunul a fost Craciun. Altii dramatizeaza, se autovictimizeaza, sunt gata de sacrificii supreme, isi ascut securea de lupta, isi lustruiesc biciul pentru autoflagelare. Altii povestesc cu emotie si cu sinceritate ce au trait ei insisi, ce le-au povestit parintii, ce au vazut la televizor. Pentru mine este primul an de la Revolutie, cand scriu si citesc despre acest subiect pe blog. Se scrie mult despre Europa Libera si ce a insemnat acest post de radio pentru romani. Se scrie despre cota de zahar si ulei, despre cozi interminabile si despre portocala impartita la toti membrii familiei.
Pe scurt, Revolutia ne-a propulsat din socialism/comunism in democratica societate de consum, in tranzitoria econome de piata. Am parcurs in cativa ani etape pe care altii le-au parcurs in timp mai indelungat. S-au ascutit contrariile, s-au ingrosat extremele, foarte bogatii de o parte si foarte saracii de cealalta parte. Avem tehnologie de ultima ora, telefonie mobila, cladiri impunatoare, masini luxoase, la un pol, iar la celalalt pol saracie, mizerie, parinti dezabuzati, copii debusolati, tineri dezaxati. Ne-am bucurat cand a venit MTV-ul la noi, dar au venit si drogurile ucigase. Pleaca romanii sa lucreze in strainatate, ne bucuram ca trimit Euro in tara si se apreciaza leul. Pozitiv versus negativ. Asa traim de la Revolutie incoace, cu bine si cu rau, cu pozitiv si negativ.
Copiii de la Revolutie au crescut mari si vor povesti copiilor si nepotilor, cum a fost in Decembrie'89.

miercuri, 19 decembrie 2007

In '89 am impodobit numai o creanga de brad

In '87 nu am inteles de ce tata a fost interogat pentru ca fusese in gara din Predeal in timpul evenimentelor de la Brasov. Fusese urmarit ca preluase in gara un pachet dintr-un tren venit de la Bucuresti. Hartuit pentru distribuire de manifeste impotriva regimului de atunci, de fapt el primise un pachet trimis de mine, prin baiatul meu, aflat in excursie cu scoala, la munte. Dar aceste lucruri le-am inteles mult mai tarziu.
In septembrie '89, ma aflam intr-un tren care mergea din Norvegia in Suedia. In revista aflata in tren era un articol foarte amplu despre tara noastra, despre distrugerea mai multor sate romanesti. Am citit ingrozita articolul si m-am gandit ca trebuie sa am grija sa nu ma banuiasca nimeni ca am citit acel articol. Puteam fi acuzata de complot impotriva regimului. In octombrie '89, simteam ca ceva nu e in regula, aveam acea senzatie, ca ceva urma sa se intample. In decembrie '89 aveam comenzi la multe fabrici din tara, la Arad, la Timisoara, la Cluj, la Oradea. In 19 Decembrie am primit un telefon de la un partener din Norvegia care m-a intrebat: ce se intampla la Timisoara? Stiind ca acolo se intampla ceva, dar ca telefoanele sunt ascultate caci vorbeam pe telefonul din secretariat, am avut prezenta de spirit si i-am raspuns ca sunt niste probleme de productie, dar livrarea se va face, poate cu intarziere. Un raspuns gresit, m-ar fi putut costa foarte mult, deoarece aveam sa aflu mai tarziu, ca televiziunile din lume deja prezentasera evenimentele de la Timisoara, toata lumea stia ce se intampla acolo, mai putin noi, oficial.
In ziua de 21 Decembrie, cand mergeam dimineata la serviciu, am vazut multe masini de militie si armata. Am intrebat ce-i cu ele si cineva mi-a raspuns ca urmeaza sa fie o adunare in Piata Palatului si trebuie asigurata protectia in zona in timpul adunarii. Mi s-a parut putin ciudat, pentru ca eu ma aflam in zona orasului vechi, iar pana la Piata Palatului era ceva distanta, dar ma rog, n-am mai zis nimic.
In timpul celebrului discurs de la Palat, eram cu totii in birou, cu radioul deschis. La un moment dat, discursul a fost perturbat, au urmat scandari de lozinci, a aparut bruiajul si transmisia a fost oprita. Acela a fost momentul cand o colega, cu state vechi, ne-a vizualizat pe fiecare in parte, inclusiv pe mine, care eram in spatele ei, ne-a studiat reactiile, iar noi toti am amutit, nestiind ce trebuie sa facem. Dupa aceea a inceput nebunia. Zvonurile au inceput sa circule. Nimeni nu stia exact ce se intampla. Vestile erau contradictorii. Televiziunea si-a intrerupt transmisia. Au fost niste momente de deruta totala. Am aflat ca metroul nu mai merge, am aflat ca se trage, am aflat ca cei doi s-au inchis in Palat, pe urma ca au plecat cu un helicopter. In nebunia generala, tot ce-mi doream era sa plec acasa, sa ajung la copiii mei, dar n-a fost chiar asa de simplu. Am reusit sa plecam peste vreo trei ore, eram un grup de vreo cinci persoane care locuiam in acelasi cartier si urma sa plecam din strada Doamnei (din centrul Bucurestiului) si sa ajungem in Balta Alba. In conditiile in care metroul n-ar fi mers, soarta noastra era foarte incerta. Am pornit spre magazinul Unirea, iar in dreptul unui pasaj a inceput sa se traga, ne-am speriat si instinctiv ne-am indreptat spre scarile de la metrou. Asa am aflat ca metroul merge, ne-am imbarcat fericiti si am plecat spre casa. (Va urma)

duminică, 16 decembrie 2007

Am vazut ca ninge in continuare

Zapada s-a asternut destul de generos pe-afara. Gandul ma duce departe, la zapezile de alta data.
Copilaria mea a ramas undeva, in urma. Mai apropiate imi sunt copilariile copiilor mei. E bine sa ai copii, totul e altfel. Imi amintesc de iernile petrecute la Predeal, in casa parintilor mei. Casa mai exista, dar parintii s-au mutat definitiv. A fost o vreme cand petreceam acolo Revelionul.
Era frumos, dar a fost odata. Acum totul s-a schimbat. Au ramas amintirile grele de omat. A trecut ceva timp de atunci. Iarna e cam trista uneori.

miercuri, 12 decembrie 2007

Decembrie

A fost o vreme cand in decembrie, mergeam prin lume in cautarea de contracte. Asa se obisnuia, inainte de vacanta de sarbatori, toate detaliile se stabileau, de comun acord, se puneau la punct strategiile viitoare. In acele vremuri se teoretiza mai putin si se facea mai mult. Lipseau termenii pretentiosi si cosmopoliti, dar lucrurile se derulau destul de bine.
Ne lipseau satisfactiile materiale, ne multumeam cu putin, dar miscam niste angrenaje pe care astazi cu greu le-am mai putea face sa functioneze. Imi amintesc un an, cand m-am intors in tara in 24 decembrie. A doua zi era Craciunul, iar eu eram complet nepregatita.
Am cumparat sarmale de la Gospodina si cozonac de la cofetarie. Am sarbatorit Craciunul, in felul nostru. Pe atunci, ziua de Craciun era o zi normala de lucru. Din 1990, sarbatorile religioase au devenit prilej de vacanta. Nici nu ne dam seama ce mult s-au schimbat obiceiurile pe la noi. Ne occidentalizam pe zi ce trece, pasii pe care altii i-au facut in zeci de ani, noi ii facem in luni de zile. Important este sa nu ne alienam.

luni, 3 decembrie 2007

Oare mamele vroiau sa se intoarca la copiii lor?

Am vazut in reluare emisiunea de la Pro Tv. Au facut un lucru minunat. Au ajutat trei familii sa-si aduca mamele din strainatate, de la munca, au facut niste copii fericiti. Dar vazandu-le pe mame, jenate, ofuscate, stau si ma intreb: oare ele vor sa stea cu copiii lor, sa-i creasca, sa-i spele, sa le gateasca, sa le coasa hainele, sa faca curat in casa, sa suporte viata alaturi de ei, sa-i duca la gradinita, la scoala, sa mearga la sedinta cu parintii, sa faca lectii cu ei si sa munceasca pentru ei. Intrebarea asta retorica mi-a venit in minte si recunosc, am niste mari semne de intrebare, la care nu gasesc raspunsuri.
Ar fi interesant sa mai aflu niste pareri. Am vazut multe femei intoarse din strainatate care nici nu mai stiu sa vorbeasca romaneste, si-au schimbat look-ul, si-au modificat mersul, parca nu mai sunt ele, cele dinainte. Eu sunt pentru emanciparea femeii, dar in profunzime, nu de suprafata si in nici un caz cu pretul sacrificarii copiilor. Copiii sunt o bogatie sacra si nu merita sacrificati.
Zilele trecute m-am intalnit cu bunica unui baiat care s-a aruncat in gol. Mi-a spus, trista, ca mama lui, intoarsa din strainatate, cu ocazia ultimului drum al baiatului, nici nu s-a atins de el. Avea alte preocupari, mai lumesti. M-am cutremurat si sustin ca mamele ar trebui educate si constientizate in legatura cu obligatiile pe care le au vis-a-vis de copiii lor. Nu ai dreptul sa le dai viata si sa-i abandonezi. Nu ai dreptul sa-i inchizi in casa. Nu ai dreptul sa-i pui in brate la bunici si sa fugi de ei.
Trebuie sa te ocupi sa-i cresti frumos, cu dragoste si daruire.

sâmbătă, 1 decembrie 2007

1 Decembrie

A fost zi de sarbatoare in weekend. O zi superba, cu soare si cer senin. Sa ne bucuram de inceputul oficial al iernii. In seara asta se va lumina bradul imens din Piata Unirii. Sarbatorile de iarna au inceput!

Despre mine

Fotografia mea
Sunt un om obisnuit, dar cu pretentii.