duminică, 23 decembrie 2007

In '89 am impodobit numai o creanga de brad (III)

Sarbatoarea Craciunului in '89 ne-a luat prin surprindere. In nebunia generala, am uitat de brad, in consecinta am transformat o creanga in bradut. Craciunul ne-a oferit imagini socante, un simulacru de judecata si un asasinat ciudat, dar mai intai totul a fost un zvon, un murmur general, mediatizat ulterior la TVR. Noi inghiteam ce ni se administra la televizor, altfel, totul era prezumptie sau speculatie. Plutea in aer o mare incertitudine si confuzie, in jurul nostru. Undeva, in interior simteam ca va fi bine, dar ma temeam in fiecare zi de ce s-ar putea intampla. Anul'90 a fost un an frumos, a demarat in forta, simteam ca ne-am nascut din nou. S-au dat drumul la granite, pentru intrat si iesit din tara, teama de agenturi straine, a disparut subit. Mai mult decat atat, pentru cateva luni de zile, n-au mai fost restrictii la frontiera; nu s-au mai platit taxe vamale la bunurile aduse din afara, nu te mai cotrobaia nimeni prin bagaje, nici la iesire, nici la intrare. Dintr-o data, intram in marea lume cu: "Nothing to declare"! Ce frumos! Aveam colegi care faceau poteca in Germania, aduceau masini, le vindeau, se duceau dupa altele, asa au inceput unii afacerile. Copiii fostilor securisti se laudau ca au acasa calculatoare, xerox-uri, fax-uri. De unde oare? Importurile au inceput mai tarziu. Va amintiti de celebrul magazin de electrocasnice "Bucuresti-Berlin"? Patronul era o sulfa care impreuna cu fratele sau a facut bani frumosi din afacerile cu Romania (ei fiind romani plecati din tara, reintorsi din "dragoste de tara", de facut bani). Toti oamenii simteau nevoia de o schimbare in bine. Aveau impresia ca s-a platit un pret pentru schimbare. Muncitorii din fabrici aveau o intrebare standard, cand mergeai cu un partener strain in fabrica: a venit sa ne cumpere?
In vara lui '90, la Neptun, proprietatea fostului iubit conducator era deschisa pentru public, se putea manca rezonabil la restaurantul din incinta proprietatii. Pe urma a fost inchisa pentru public si nu se mai stie cine o foloseste cand merge acum la mare. Oare noii alesi? Prea multe intrebari au ramas fara raspuns, dar viata a mers inainte si noi a trebuit sa invatam lucruri noi, sa traim in economia de piata, sa devenim sclavii societatii de consum, sa producem mai putin decat consumam, sa ne alienam, sa nu mai stim ce vrem, sa ne lasam condusi de oameni fara pregatire de specialitate, sa ne lasam condusi de vorbe, de strategii de facut bani pentru unii si de saracit restul lumii.

Un comentariu:

yume spunea...

cum spuneai tu, greenfield, consumu creste, spiritu tanjeste.
pacat, cred ca putem mai mult.

Despre mine

Fotografia mea
Sunt un om obisnuit, dar cu pretentii.