Noiembrie is over

Peste doua zile intram in decembrie. Cum a trecut anul asta mi-e tare greu sa inteleg, au zburat zilele si lunile, una dupa alta, intr-un galop nebun si halucinant. As vrea sa trag putin de timp, dar n-am nici o sansa. Noiembrie is over in two days.

La Gaudeamus

La Gaudeamus, la targul de carte, daca participi cativa ani la rand, ajungi sa cunosti pe toata lumea. Sunt participanti traditionali si vizitatori traditionali. Personaje de legenda si de-o parte si de alta.
Un bun prilej pentru oamenii de toate varstele sa se intalneasca intr-un mediu placut, putin boem, din ce in ce mai sofisticat, care musteste de carte, culoare si cultura. De la un an la altul, e mai bine si mai frumos. O oaza de cultura si lumina intr-o lume sugrumata de obscuritate, de lipsuri si frustrari. Vizitati Targul de carte Gaudeamus, ca merita!

Viata de noapte in Romania si aiurea

Am inceput sa ma gandesc la ceaiurile din Armeneasca si la petrecerile pe care le organizam cu multi ani in urma. Era o moda a petrecerilor nocturne in acei ani. Sambata si duminica seara, muzica rasuna din difuzoare. Se gasea pretext de distractie din orice eveniment.

Au urmat ani mai grei, cand petrecerile s-au rarit. Numai sfintii si revelioanele se mai sarbatoreau la un moment dat, la noi.

In restaurantele si cluburile grecesti se petrece in adevaratul sens al cuvantului. Exista o anumita magie a locului, unde aroma mancarurilor si sunetul muzicii sirtaki, animatia si energia emanata de grecii veniti sa se distreze, creaza o ambianta speciala, pe care n-o poti compara cu nimic altceva.

Am fost la niste petreceri exclusiviste pe alte meridiane ale globului, imi amintesc cu placere de una dintre ele, la un palat al unei contese din Elvetia, casatorita cu un emir arab. Intr-o zona unde alcoolul este prohibit, exista un bar garnisit cu toate bauturile posibile. Icre negre cu vodca, erau favoritele contesei, asa ca alaturi de alte delicatese, acestea au fost preferatele musafirilor, care eram noi, un grup de romani.

Viata de noapte, la mare, era interesanta, cand din discoteci si de pe terasele restaurantelor se auzea muzica pana tarziu in noapte. Petrecerea se putea continua pe malul marii la lumina lunii.

Dupa ’90 e de bon ton sa mergi in cluburi. Sunt cluburi la tot pasul, unele mai de fitze, altele pentru toata lumea.

In restaurantul de la Neptun, din zona privata, am fost in cateva randuri in vara lui ’90 si am profitat din plin. Copacii erau plini de fazani si fazenite, se serveau mancaruri alese.

Se sarbatorea ziua Frantei, intr-una din seri, iar noi, cu prieteni din Norvegia si Suedia, ne-am delectat cu caviar si cu sampanie. Am petrecut mai bine ca grupurile de francezi care umplusera restaurantul, pentru ca la masa noastra se destupa sampania mai des ca la mesele lor.

In ’94 am sarbatorit niste ani de la terminarea facultatii la clubul Tezaal. A fost o petrecere de toata frumusetea la un club de inalta clasa. Ne aminteam ca la terminarea facultatii sarbatorisem la Intercontinental, la sala ronda, cred, daca-mi amintesc bine.

Petrecerile nocturne au un farmec aparte, cu toate deliciile culinare, cu bauturi pe alese, cu dans si antren si din cand in cand cu o gura de aer prospat in curtea interioara.

La Casa Oamenilor de Stiinta si la Casa Universitarilor am fost la petreceri reusite, cu mancaruri alese si tacamuri de argint. La Casa Armatei si La Carul cu bere, La Hanul lui Manuc si la Rustic, la Marriott si la Crowne Plazza, la Intercontinental si la Athenne Palace, la Clubul Diplomatilor si la Velvet sunt tot atatea locuri unde am petrecut cu prietenii sau cu familia.

La clubul Residence am fost anul trecut la o petrecere de vis. Cu mese superb dichisite, cu bufetul de bauturi aranjat impecabil, cu aranjamente florale pe toate mesele, cu piscina decorata pe masura, cu flambeuri si artificii, cu dans si muzica de calitate.

In timpul verii, petrecerile in aer liber sunt de vis. Ai dori sa opresti timpul in loc, sa te bucuri la infinit de momentele acelea de fericire.

Am sarbatorit la un moment dat, alaturi de un grup de prieteni, solstitiul de vara, pe un feribot. A fost o petrecere superba, cu tot ce inseamna aceasta, la care s-a adaugat plimbarea pe puntea feribotului si zgomotul marii.

A fost o vreme cand sarbatoream Revelionul cu prietenii. Imi amintesc pregatirile intense din ultimele ore dinaintea petrecerii, pe urma, ultimele retusuri ale machiajului si ale coafurii, mirosul de fixativ amestecat cu cel al parfumului, incaltamintea la pachet si apoi plimbarea prin nameti intre diversele locuri unde se sarbatorea evenimentul. Sau revelioanele petrecute la munte, cu soba duduind, cu mirosul de brad si ninsoarea care nu se mai oprea afara.

Dupa o petrecere reusita, ai la ce sa gandesti cateva zile, sau sa-ti amintesti de ea toata viata.

Remember the hot summer of 1990

De ieri, toata blogosfera vuieste in legatura cu blogul nou-aparut al Domnului Iliescu. E dura confruntarea asta virtuala.

Imi amintesc ca in vara lui '90 aveam un client din Norvegia la tratative, la noi, la protocol, in str. Doamnei. Luase multe mostre de tricotaje si avea o geanta plina. Afara, in strada, la Universitate incepuse nebunia. De pe terasa cladirii noastre se vedeau autobuzele incendiate la Universitate, vanzoleala oamenilor, balamucul general. Se zvonea ca elevii si studentii sunt atacati in liceele si universitatile din centru. Aveam si eu baiatul la un liceu din centru si-mi tremura sufletul pentru el. Eu lucram in Doamnei, iar sotul meu in C.A.Rosetti. Asa am trait noi evenimentele di '89-'90, lucrand in zona din centru a orasului. Clientul meu era cazat la Intercontinental. In conditii normale, am fi chemat un taxi, sau ar fi luat-o frumos prin Ghica, ar fi traversat pasajul de la Universitate si s-ar fi dus la hotel, dar in nebunia respectiva, nici nu stiam ce sa-l sfatuiesc sa faca. Aveam, totusi o obligatie morala fata de el, deoarece era clientul nostru, agentul nostru, ne aducea contracte de export. Am fost lasa, l-am condus pana la usa cladirii si ne-am despartit. S-a descurcat in final, dar nici pana-n ziua de azi nu stiu cum, caci mi-a fost rusine sa-l intreb. In acele timpuri mi-a fost rusine de multe ori, in multe randuri, dar eram obisnuiti sa ne facem ca nu intelegem, sa vorbim pe langa subiect, sa evitam raspunsurile fatise. Asa au trecut 17 ani si-mi dau seama ca virulenta tinerilor la subiectul acesta este incomensurabila. Si-i inteleg DE CE.

Am fi putut trai fericiti, intr-un colt uitat de lume

Am fi putut trai fericiti, intr-un colt uitat de lume, intr-o casuta la malul marii, sau pe malul unui lac, la poalele muntelui, sau in adancul padurii. Intr-o cabana de lemn, cu focul in soba, cu paturi de lemn acoperite cu perne. Cu gandurile, cu sentimentele si cu trairile noastre. Am fi putut sa ne facem provizii si sa traim departe de lume, cu apa de izvor si fructe din copaci. Am fi putut sa ramanem nealterati, sensibili, cu trairi intense. Am fi putut sa pictam, sa citim, sa scriem romane, sa ascultam muzica si sa ne traim viata simplu, fara complicatii, fara extreme, fara judecati de valoare, fara dispute, fara provocari, fara plecari si reveniri. Am fi putut sa ramanem singuri pe lume, sau sa avem copiii nostri, fara sa-i incarcam cu greutatile vietii, fara sa-i impovaram cu pacatele noastre. Am fi putut trai o alta viata, in alte dimensiuni, in alte spatii.

Dar este o utopie tot ce-am scris aici, viata este asa cum este, aici si acum.

M-am suparat pe mine, mai intai

M-am suparat ca am crezut in valori reale, acolo unde de fapt sunt nisipuri miscatoare.
Imi pare rau ca am crezut cu naivitate in ceva ce nu exista. Mi-am irosit eforturile in jocul unora de-a ceva ce s-a dovedit a fi un fake. Imi pare rau.

Blogul, intre soft si moft

Este foarte adevarat ca daca ti-ai facut un blog, ai o mare responsabilitate: este bine sa te ocupi de el, sa publici, sa fii activ, sa-l decorezi, sa-l faci sa para viu, sa vorbeasca despre tine la un simplu click, sa-l promovezi, sa-l faci cunoscut, sa ai vizitatori permanenti, sa primesti comentarii, sa intorci vizita la randul tau, in blogurile celorlalti.

Daca esti o personalitate, este suficient sa te muti pe o alta platforma de blog si ajungi in top imediat, datorita celebritatii.

Daca ai har si talent la scris, ai sa reusesti oricum sa atragi atentia celorlalti asupra ta, mai devreme sau mai tarziu.

Daca esti un nimeni cu veleitati de VIP, n-ai sa reusesti niciodata sa te mentii in top, daca nu te ajuta prietenii, interesati sa te sustina, sa te linguseasca.

Daca esti obraznic si impertinent, poti impresiona pe ceilalti cu pozitia ta de leader, sau poti fi rejectat de toata lumea, depinde unde te situezi in ierarhiile existente.

Lumea blogurilor este imensa, incomensurabila, statisticile sunt greu de facut, deoarece fenomenul este intr-o continua efervescenta, in fiecare secunda apar bloguri noi intr-o lume care se dezvolta fascinant de repede. Statistic vorbind, in Romania exista foarte multe bloguri, dar oare cati oameni peste 50 de ani acceseaza internetul la noi, cati oameni au blog? Ar fi interesant de stiut, dar cam greu de estimat.

Apreciez un blog de calitate, cu continut interesant, din care emana bunul simt si inteligenta autorului. Chiar daca uneori limbajul folosit este mai colorat, trec usor cu vederea, daca mesajul transmis merita receptionat.

Blogul ne ajuta sa ne autocunoastem si sa ne autodepasim. Uneori interactionam cu virtualul mai mult decat cu cei din jurul nostru, trebuie sa reusim sa pastram echilibrul, altfel curba evolutiei blogului poate fi invers proportionala cu cea a evolutiei noastre ca indivizi ai societatii.