marți, 18 martie 2008

Cand ascult Charles Aznavour

Se opreste timpul in loc, sau se da timpul inapoi. Muzica poate face usor acest lucru, cuvinte ca : bonheur, coeur, rire, amour, jeunesse, caresse, l'oublie, vie, l'espoir, pensee, pot declansa emotii sau vindeca rani adanci. Vreau sa nu incetez niciodata sa cred ca fericirea exista, ca nu suntem niste monstrii facuti sa traim urat.

Imi amintesc dansul acela, tango pe muzica frantuzeasca, pe holul dintre camere, cu lumina stinsa, as fi vrut sa nu se mai termine niciodata. Dar s-a aprins lumina brusc, s-a terminat, chiar inainte sa inceapa. Ne-am revazut dupa multi ani, un flux de emotii s-a plimbat tot timpul dintr-o parte in alta a mesei. Era destul de trist si ingandurat, grizonat, altfel, putin schimbat. Cata blandete in gesturi si-n privire, cata tristete atunci cand imi marturiseste ca nu are copii. Nu-ntreb nimic, nu e frumos, dar simt ca ar vrea sa se destainuiasca, vorbim despre parinti, ai mei si-ai lui, care mai sunt in viata. La urma Adi ma strange-n brate sa-mi franga oasele nu alta si-mi sopteste la ureche: da' bine mai mirosi! Atunci baietii posesivi ca-n alte vremuri, ca doar eram in clase diferite, iar Adi nu era colegul nostru, ma-ntreba: mergi? Ne duce D. cu masina. N-as fi refuzat invitatia, ca taxi scria pe mine, asa ca mi-am luat la revedere si m-am urcat in masina. Mi-am dat brusc seama ca suntem in formatia trei baieti plus o fata, asa cum am fost in barca atunci in Herastrau, iar Misa chiar incepe sa propuna sa mergem sa ne plimbam cu barca, ca atunci la caderea serii, cand zburau liliecii si mi-era frica sa nu mi se aseze in par, iar ei toti ma iubeau un pic, iar eu il iubeam numai pe D. Tot drumul mi-au trecut prin minte tot felul de ganduri. Vorbisem sa ma lase undeva la metrou, dar a uitat, sau n-a uitat, pana la urma m-a condus pana acasa. A coborat din masina, ne-am luat la revedere, ne-am sarutat prieteneste in plina strada, am traversat si asta a fost. Mai vorbim la telefon, din cand in cand, ne promitem sa ne mai vedem, dar eu nu mai am putere sa-i fac sa se intalneasca, am facut-o atunci, dar cred ca am obosit.

Niciun comentariu:

Despre mine

Fotografia mea
Sunt un om obisnuit, dar cu pretentii.