luni, 3 martie 2008

A piece of life

Era o vreme cand cu martisoarele-adunate in geanta plecam prin lume. Intalneam oameni, vedeam orase, peisaje frumoase, nu ma intreba nimeni ce simt, nu dadeam nimanui socoteala. Plecam si-atat. Ma inchideam in mine, imaginandu-mi ca n-am incotro, ca n-am de ales, ca asa mi-e soarta, ca asta merit, ca de-asta am facut comert exterior si nu istoria artei, ce daca m-am maritat, ce daca am un copil, ce daca mai tarziu am mai avut un copil. Ce mai conteaza; cuminte si ascultatoare imi faceam bagajul pe furis, imi minteam copiii, sa nu-i fac sa sufere ca plec si iar lipsesc din viata lor, de la serbari, de la inceputul scolii, de la serbarea de sfarsit de scoala, de la sedintele cu parintii, de la multe alte evenimente. Cuminte si disciplinitata plecam in lume. Cand ma-ntorceam nu apucam sa spun nimic despre mine, intotdeauna era important ce s-a-ntamplat in lipsa mea, s-a lovit cu trotineta la genunchi, soacra-mea m-a facut catea ca mi-am abandonat familia si-am plecat in lume sa ma distrez, sa petrec, sa-mi traiesc viata. Fals. Sufeream si mergeam mai departe, trageam cortina, n-aveam timp sa ma gandesc prea mult ca iar faceam bagaje pe furis si iar plecam, schimbam clientii, schimbam zona, schimbam produsul, alt marketing, alte strategii, alti oameni, alte mostre, alt nomenclator, alte detalii tehnice, vorbeam franceza, vorbeam engleza, vorbeam germana, n-are importanta. Erau zile cand schimbam hotelul atat de des incat azi nu-mi aminteam cum a aratat camera de hotel de ieri, era cu baia pe stanga, sau pe dreapta, iar patul cum era, pe stanga sau pe dreapta. Sus-jos, decolam-aterizam, mai luam si trenul sau masina, trebuia sa fiu organizata, programul pe tari/orase/zile/ore/firme trebuia batut in cuie din timp si nu era asa usor, caci toata lumea calatorea in acea perioada, erau targuri de moda la Paris, la Milano sau mai stiu si eu pe unde. Caram bagaje, eram singura, mostre, cataloage, etichete, capse metalice, ma incarca fiecare cu ce putea, m-am desteptat tarziu pana le-am spus: trimiteti-le cu DHL-ul direct la firma, la Bucuresti, pana ma-ntorc eu, ajung si ele.

Dar au fost ani cand am acceptat orice corvoada, ca asa se purta pe-atunci: daca erai rebel, ramaneai fara viza si-atunci erai un negociator local, fara drept de calatorie, un frustrat in plus, cum erau atatia. De foarte putine ori m-am plans. Consideram ca asa trebuie sa fie. Sufeream in mine fara sa ma exteriorizez, imi reprimam toate pornirile adevarate, cred ca am gresit, dar n-are rost sa-mi reprosez nimic acum. Am platit un pret, am vazut lumea, macar pentru atat, a meritat.

Niciun comentariu:

Despre mine

Fotografia mea
Sunt un om obisnuit, dar cu pretentii.