duminică, 30 martie 2008

Restaurantul italienesc din Atena

Familia Diamantopoulos m-a invitat intr-o seara la un restaurant italienesc unde se mananca melci, bine pregatiti, asezonati cu usturoi si alte ingrediente. Se cunostea faptul ca nu ma dau in vant dupa delicatesuri de-astea, dar cum puteam sa-i refuz, era invitatia lor, nu puteam sa strig: urasc melcii, asa ca m-am conformat. Ajunsi la restaurant, ne-am asezat la masa rezervata dinainte, ca era full la acea ora, fiind cel mai bun restaurant pentru melci gatiti. Toata lumea in jur, spargea carapacea cu un clestisor special, dupa care sorbea cu satisfactie continutul si aranja cochiliile golite de continut in mormane impresionante. Pe fiecare masa din jur, trona o farfurie plina cu cochilii. Aveam impresia ca sunt la mare, pe faleza in cautarea de cochilii de melci. Eu mi-am comandat niste paste banale, iar prietenii mei doua portii de melci. Le luceau ochisorii de pofta cand melcii calzi si bine gatiti le-au fost adusi la masa. A inceput ritualul cu clestisorul de spart carapacea, cu suptul voluptos al continutului melcilor, eu imi mancam pastele cu o sila enorma, caci in jurul meu toata lumea sorbea melci. Ma autosugestionam ca mi-e bine, ca nu trebuie sa mi se aplece sub nici o forma, ca a doua zi trebuie sa fiu in forma, nu sa zac sleita de vreo indigestie pasagera. Aveam atata putere de convingere, incat imi reusea de fiecare data, sa pozez in om normal, in loc sa-mi exprim sila si indispozitia. Asa ca am supravietuit, dar de atunci n-am mai intrat in viata mea intr-un restaurant in care se mananca melci.

Niciun comentariu:

Despre mine

Fotografia mea
Sunt un om obisnuit, dar cu pretentii.