vineri, 11 aprilie 2008

O veste trista

Tocmai am aflat ca s-a prapadit Fetita sau Vulpea cum ii mai spuneam noi. Bineinteles ca am sa plang, am sa-mi amintesc cum ma oprisem intr-o zi pe strada sa stau de vorba cu mama unei colege de-a fetei mele. Un caine de pe strada, haituit, cu coloana cam stramba a venit si s-a asezat la picioarele mele pe trotuar. N-o mai vazusem niciodata pana atunci. Pe urma in 2001 cand a inceput prigoana cainilor pe strazi a venit in curte si de atunci a ramas sa se bucure de viata in felul ei. Avea zgardita la gat, la inceput nu suporta sa o atingi la ceafa, pe urma s-a obisnuit. A avut o viata buna alaturi de ceilalti catei. Manca orice, mai ales fructe. Anul trecut ne-a furat omleta de pe masa, tiptil, cu delicatete, acum mi-am amintit. Ieri nu prea mai manca, iar acum a ales sa moara.

2 comentarii:

Small Wonders spunea...

E trist, foarte trist... Cand citeam parca mi-o si inchipuiam cu omleta in bot, asa delicat, sa nu fie vazuta... Intotdeauna am crezut ca un caine intelege uneori mai multe decat intelegem noi...

greenfield spunea...

@small wonders, am depasit un pic momentul, am plans cum plang pentru fiecare catel care ne moare. Pe unii i-am crescut de mici, pe altii i-am salvat din strada. Cateii care au sarit gardul, sau care au refuzat sa ramana, au pierit.
Povestea cu omleta ar fi fost buna de filmat. Eu vedeam de pe geamul bucatariei cum omleta dispare incet de pe masa si nu intelegeam cum se misca singura. Ea o tragea cu finete de pe farfurie si o manca cate putin...de partea cealalta a mesei. Pe urma omleta a mers la fratii ei, noi ne-am facut alta.
Sunt foarte inteligenti, asta-i adevarul, as avea multe de povestit.

Despre mine

Fotografia mea
Sunt un om obisnuit, dar cu pretentii.