sâmbătă, 31 mai 2008

Retete din caietul meu

Inghetata de cacao
3linguri apa
0,65 gr zahar tos
0,25 gr cacao
0,25 gr ciocolata rasa- se pun la fiert pana se topesc, recomandabil in bain-marie.

Se lasa la racit si apoi se adauga 2 galbenuse pe rand, apoi albusele batute spuma; la urma 250 de grame frisca sau smantana.
Compozitia se baga in congelator in forma de plastic.

Punci creol
Coaja rasa de la 2 lamai se pune intr-un pahar cu visinata , se tine o zi.
A doua zi se strecoara si se amesteca cu 2l vin alb + 400gr zahar pudra. Se serveste cu apa minerala sau cu sifon.

Limonada Atena
1 kg apa
6 linguri zahar
1 lamaie (zeama+coaja)
Se lasa la macerat 24 de ore, dupa care se baga in frigider.

vineri, 30 mai 2008

Bucureşti: Târg de 1 Iunie la MTR

La Muzeul Taranului Roman din Bucureşti: Târg de 1 Iunie.

B-Fit, teatru de strada in Bucuresti

Detalii pe site-tul ArCub pentru 30+31 Mai 2008, aici:
http://www.arcub.ro/frameset2.htm

Bucuresti Fest 2008

BucurestiFest 2008 este un eveniment unic, care isi propune sa ofere Capitalei momente de bucurie si relaxare.
Intre 31 mai si 1 iunie 2008, in Parcul Izvor, Bucurestiul va fi gazda unui festival care se adreseaza tuturor varstelor! Amplul eveniment este realizat in parteneriat cu Agentia Nationala AntiDrog si alte organizatii non-profit.

Oferta este generoasa, invitati fiind: Hillsong London, Band with no name (Anglia), Classical Chrysalis (Anglia), Vitamina C, CatreCer adica muzica diversificata .

Iubitorii sportului se vor delecta la demonstratiile sportive cu campioni in skateboarding, BMX biking si football freestyle cu Dan Magness. Copiii, mai ales de ziua lor, vor avea parte de programe special, dedicate lor.

Andrew Palau, vorbitor recunoscut international si cu priza buna la public - unul numeros, va sustine cateva prelegeri despre prietenie, dragoste si speranta.
Sursa: 9AM

joi, 29 mai 2008

Ce-am invatat eu in Grecia cand am fost prima data

Am invatat ca acolo lumea stie sa-si traiasca viata la cote maxime. Entuziasmul si usoara nebunie care-i apuca pe greci cand le canta muzica traditionala, e molipsitoare. Daca se-apuca sa danseze si sa sparga farfurii inseamna ca se bucura de acel moment unic in felul lui si care nu se mai repeta niciodata. Primele lucruri pe care mi le-au aratat in afara de Parlament si de Acropole, au fost bineinteles celebrul Uzo si tot atat de celebrul "tzatzichi". Si pentru ca azi am mancat somon crud si file de somon asezonat cu tot felul de salate si am crezut ca sunt undeva prin Oslo, in compensare am gatit acasa diferite legume la teflon, cu salata de cruditati si cu tzatzichi. Reteta mi-a dat-o o prietena care statea la ambasada cu sotul ei, a nascut un copil la New York si altul la Atena si facea pe gospodina, cand nu crestea copii.
Deci, daca vrei sa faci tzatzichi iti trebuie un iaurt de oaie sau kefir gros de buna calitate(nu va sfatuiesc sa folositi Danone sau Napolact, poate iaurt Primo).
In iaurt se rade castravete crud si usturoi zdrobit ca la musdei. Se asezoneaza dupa gust cu mirodenii din dotare (Knorr, Vegeta sau ce se gaseste), puteti adauga ulei de masline, patrunjel tocat marunt.
Alaturi de cartofi noi sau dovlecei e un deliciu.

marți, 27 mai 2008

Steak de ton rosu sau fasole batuta?

Este un ghid insolit cu 33 de restaurante bucurestene. O carte interesanta care merita citita. Autoarea se numeste Sanda Nitescu, o doamna care a studiat artele plastice la Institutul N. Grigorescu, pe urma a trait la Paris. Urmare unei discutii cu Gabriel Liiceanu a acceptat sa scrie pentru Humanitas aceasta carte.
Am primit cartea cadou de la fiica mea, zilele trecute.
Este un ghid al restaurantelor scris intr-o maniera originala: amestec de literatura descriptiva si gastronomie de bun gust. Vizitand cele 33 de restaurante, autoarea si-a dat seama ca oamenii au nevoie pe langa necesarul "savoir-vivre" si de un "savoir-manger".
Sunt descrise cu mare maiestrie restaurante celebre ca: Terasa Doamnei, Livada cu visini, La Gogosaru, Bistro Ateneu, Burebista vanatoresc, La Madeleine, La Mama, Cyprus Taverna si altele, pana la 33.

Teatru din blog-festivalul de la Graz-Austria la final

Despre teatrul din blog am mai scris. Azi dimineata am citit la Abjectu.WeBlog.ro detalii fierbinti de la festival, dupa ce saptamana trecuta am votat “parfum de femeie” pe site-ul festivalului.
Cu aceasta piesa Teatrul Bulandra a castigat locul 3.

Detalii, aici: tampoane parfumate la graz Pe WeBlog se sarbatoreste participarea a doi bloggeri la acest festival: Abjectu si Janie, alaturi de Elfa de pe Blogspot.

luni, 26 mai 2008

La restaurantul prietenelor mele

Cu cativa ani in urma, trei prietene s-au hotarat sa deschida impreuna un restaurant. Desi ele au incercat sa tina totul secret, la inceput, zvonurile au circulat repede, pentru ca traim intr-o lume mica atunci cand e vorba de gossip, adica de barfa.
Dupa ce au facut inaugurarea oficiala, in cautare de clienti permanenti, au inceput sa invite prieteni, colegi. S-au dus fetele de vreo doua ori de Ziua femeii, pe urma au preluat initiativa de a organiza acolo fortat intalnirea noastra anuala, cu colegii de facultate. La inceput am ezitat; mesaje, e-mail-uri, presiuni.
Pana la urma am hotarat sa ma duc la intalnire. Am fost la Unirea la salonul de coafura, unde costa scump, dar degeaba, am ajuns la restaurantul cu pricina cu taxi-ul, tocmai in momentul in care se servea sampania in curte. Pupat lumea in curte in vazul calatorilor din tramvaie si masini, sub umbrelele dedicate momentului festiv. Mese si banci de lemn in curte, arata bine. Toata lumea fericita, cei cu pozitii inalte, venit-vazut-pupat-plecat, ca doar ei stau cu noi numai cand nu sunt in top, altfel sau nu vin deloc, sau stau putin.
Am intrat in cladirea veche care adapostea restaurantul, inauntru era racoare si bine, mesele erau aranjate cat sa incapem toti. Am platit suma stabilita si ne-am asezat la mese, ca de obicei, dupa simpatii, dupa preferinte, dupa interese, etc.
Am nimerit relativ bine, cu exceptia unei fete care a stat in fata noastra si ne-a capiat cu subiectul ei forte, turismul de grup, ea fiind ghidul, ceea ce nu ma interesa catusi de putin.
Ne-am ridicat la bufetul suedez pentru antreuri: cel mai sarac bufet de salate pe care l-am vazut vreodata, cu morcov taiat in serpentine subtiri, din abundenta. La inceput am crezut ca e smoked salmon, da’ de unde. In fine, cu cate-o maslina, cu cateva fire de salata, rosie, cascaval ne-am asezat la masa. Atunci toata lumea a inceput sa comande bauturi, acestea urmand a se plati separat de suma pe care tocmai o platisem. Mi-am comandat o apa plata la 1/2, care a venit repede. Ceilalti se asociau la vin, bere, etc., treaba lor. Nici n-am inceput bine sa beau din apa, cand in dreapta mea, vine un baiat, se apleaca la urechea mea si intreaba:
- Platiti acum, sau mai tarziu?
Prima data n-am inteles ce zice, l-am pus sa repete, dar el o tinea cu plata. Atunci il intreb:
- Cine te-a pus sa ma intrebi acest lucru, acum, patroana?
La care baiatul, mi-a raspuns cu sinceritate, citand-o pe patroana:
- Bea, plateste.
Am ramas consternata, eram la inceputul festinului, platisem fara sa mananc nimic, nu ajunsesem sa musc din morcov si trebuia sa platesc amarata aia de apa plata, ca nu cumva sa fug pe usa fara sa platesc. Mi-am propus sa-i dau banii pe apa si sa plec de-acolo la plimbare, dar bineinteles ca amicii mei, dreapta-stanga m-au rugat sa ma calmez, ca nu e cazul sa ma supar, ca baietii nu stiu sa vorbeasca cu clientii, bla, bla,…Si toata lumea a patit la fel.
Aveam sa le impart niste invitatii la un eveniment, motiv principal pentru care am rabdat impolitetea, ca sa nu-i zic prostia si am ramas. Asa de prost am mancat atunci, ca am si uitat ce. Si se intampla acum doi ani. Desertul mi-l amintesc. A fost inghetata, am iesit afara, in curte, am mancat inghetata, am barfit, ne-am amintit de iubirile din facultate, am asteptat sa se insereze si pe urma am plecat.
Mi-a lasat un gust amar povestea asta, ca doar eram intre colegi si prieteni, dar meschinaria se plateste, dupa cateva luni au inchiriat restaurantul, n-au rezistat.

Un blog despre personalitati de-afara

http://justjared.buzznet.com/

duminică, 25 mai 2008

Salvam o campioana?

SALVĂM O CAMPIOANĂ?


Un copil care se intorcea cu bicicleta de la un antrenament a cazut intr-o groapa. Un copil plimbat prin spitale. Un copil care a intrat in coma. Un copil chinuit datorita incompetentei si indiferentei.

Un copil care a avut un accident si n-a fost operat la timp are nevoie de 5000 de euro. Este vorba de un copil talentat, campion la patinaj. Bloggerii s-au hotarat sa o ajute pe Oana. Orice suma e binevenita, minimum 10 Ron cum spune Isabellelorelai.
Detalii conturi:

Titular: Opincariu Anesia Oana

Banca: BRD

RON: RO 68 BRDE 300 SV 41 31 079 3000

EURO: RO 64 BRDE 300 SV 41 31 087 3000

Am baut o cafea cu inghetata

Ce poate fi mai bun pe caldura asta. Mi-am facut plimbarea prin piata; e vremea capsunilor si a ciresilor indigene. Salata verde e la sfarsit de sezon, cam groasa, dar exista alternativa, varza. A aparut mazarea, dar procesul tehnologic cere timp si apoi cine-o suporta, eu nu prea.
Am uitat sa povestesc despre piata din Predeal: foarte saraca. Acolo corcodusii erau inca in floare, iar liliacul nu inflorise deocamdata. Pe la Breaza, Sinaia, Busteni liliacul era inflorit.
Vara ajunge intotdeauna mai tarziu la Predeal.
In Bucuresti, drumul e parfumat de aroma caprifoiului si a lamaitei, mai ales la caderea serii. La geamul meu au inflorit zorelele, de cateva zile, infloresc ca nebunele dimineata.
Peste zi se ofilesc si stau suparate, pana a doua zi dimineata, cand infloresc altele.

Pictorul Salvador Dali-prezentare detaliata

Daca doriti sa vedeti in detaliu creatia lui Salvador Dali, mergeti la aceasta adresa:
Un pictor pe zi: Salvador Dali

Va dorim vizionare placuta!

vineri, 23 mai 2008

De 21 Mai, am ajuns la Predeal printr-un miracol

Nici nu ma gandeam cand am plecat dimineata de acasa la un eveniment ZF la Crowne Plaza, ca am sa ajung la Predeal in aceeasi zi. La ora 10,00 am primit un telefon, iar la 12,00 am plecat la drum pur si simplu. Au urmat o serie de aventuri la drum, dar pana la urma totul a fost bine. Am sa povestesc mai pe-ndelete cand voi avea timp.

Noaptea a plouat, tunat si fulgerat: http://greenfield.weblog.ro/photoblog/55266/Imag105.html

Iar dimineata a debutat devreme: Imagine de ti se taie rasuflarea

marți, 20 mai 2008

La Multi Ani pentru sarbatoritii din 21 Mai

De Constantin si Elena, La Multi Ani!

De Constantin si Elena era ziua parintilor mei

Mama se pregatea cu cateva zile inainte; facea salata de boeuf decorata cu ratuste perfecte, facea saleuri si volovani (vol-au-vent), facea icre si peste la cuptor, facea friptura cu cartofi natur, facea cremsnit sau rulouri cu crema de vanilie, facea chec, fursecuri cu stafide, piscoturi de sampanie, limbi de pisica(langue de chat), tort krantz sau maresal, facea mazagran, facea inghetata de fructe sau de ciocolata. La masa erau invitate rude si prieteni. Casa se umplea de bujori, floarea miresei, iasomie si trandafiri. Acum au ramas amintirile frumoase, nu am cum sa le mai urez mai nimic, am fost la biserica, am impartit niste dulciuri, am aprins lumanari si m-am gandit la ei. Pentru ca martea seara e slujba, m-am asezat pe o banca afara in curte, am ascultat ce spuneau preotii, am admirat petuniile frumos colorate, m-am bucurat de bolta de caprifoi, am simtit aroma trandafirilor pe inserate si m-am bucurat ca inca exist.

A l'ombre des filles en fleur

Suna frumos: La umbra fetelor in floare, ce ar putea fi mai frumos de-atat. Dar nu am sa-l citez pe Marcel Proust, nici nu am sa-l parafrazez pe Cartarescu legat de celebra tema " de ce iubim femeile". Sunt putine si rare lucrurile frumoase care se spun despre femei. As vrea sa fie altfel. Nu sunt o feminista inversunata, dar cred ca fiecare femeie trebuie respectata si pretuita pentru ceea ce este, sau pentru ceea ce ar putea fi.
Nu am sa amintesc despre ceea ce ma doare in acest moment, dar vreau sa spun ca orice femeie are dreptul sa se apere atunci cand este hartuita sau defaimata public. Pentru asa ceva exista legi.

luni, 19 mai 2008

Actiune initiata de Crucea Rosie din Romania

Crucea Rosie din Romania a initiat o actiune de ajutorare a victimelor si a copiilor din China ramasi fara parinti ca urmare a cutremurului devastator din 12 mai. Detalii gasiti aici:
http://9vieti.weblog.ro/2008-05-19/375971/Pentru-copii.html

sâmbătă, 17 mai 2008

vineri, 16 mai 2008

17 Mai=Ziua cea mai verde

Tot pe 17 mai avem şi Ziua cea mai verde:
http://www.copaculdehartie.ro

Sa o sarbatorim cum se cuvine: sa ne inverzim!

joi, 15 mai 2008

Societatea civila din blogosfera in lupta impotriva violentei in scoli.

Ieri, Inah a publicat acest post:
concluzii. concluzii
Publicata de Inah
E bine sa-l cititi, e un fel de rezumat a ceea ce se intampla ca reactie a demersurilor noastre de a lupta impotriva violentei din scoli.

La atata inversunare din partea unora raspundem cu constatari:
Concluzia e simpla: labilitatea si lasitatea si-au gasit locul aici in blogosfara. Aici se poate manifesta fara limite, ascunsa sub nick-uri diverse, sau sub o notorietate indoielnica.
Dupa cum ati vazut, sustinatorii continua sa ni se alature, aici, pe wordpress si pe blogspot.
In ultimele zile ni s-au alaturat evergreen, 9vieti, deepsearch, smallwonders pe blogspot, Sibilla, ni s-a alaturat din primele zile, Gabi pe wordpress tocmai mi-a scris aseara. Sunt multi bloggari de suflet care ne vor sustine, altii ne vor balacari, ca asa sunt ei egoisti si egocentrici. Numai ei si ego-ul lor.
Important este sa nu ne lasam intimidati! Daca blogosfera suporta atatea ineptii din partea unora, eu cred ca ne suporta si pe noi, cu un scop nobil: sa luptam impotriva violentei, a criminalitatii juvenile, a inmultirii numarului de suiciduri in randul tinerilor, caci toate acestea sunt legate intre ele. Un copil agresat si hartuit recurge la solutii extreme, este foarte simplu. Neavand cum sa se apere, cu cine sa discute el va recurge la droguri, la fuga de-acasa sau la suicid. Daca va pasa, fiti alaturi de noi, daca nu va pasa, lasati-ne sa facem cum credem ca e mai bine!

miercuri, 14 mai 2008

A fost o vreme cand mergeam la mare de doua ori pe an

Prima data mergeam la celebrele “Tratative de la Neptun” prin iunie-iulie, iar a doua oara, prin august mergeam in vacanta.

Tratativele de la Neptun se desfasurau de fapt in Olimp, dar asa le ziceam noi, asa ne placea, asa era traditia.

Se purtau la Hotel Amfiteatru sau la Belvedere. Ocupam multe camere, eu ma ocupam de toate aranjamentele, iar o camera de protocol, era locul unde ne intalneam cu totii. Venea lume multa, de la multe fabrici de tricotaje din tara si partenerii nostri din Norvegia si Suedia. Urmau cateva zile, de vacanta pe apucate pentru unii, iar pentru mine, de activitate non-stop, de dimineata, uneori cu pauza de pranz, pana seara tarziu, uneori cu o plimbare pe faleza, seara. Stateam cu maldare de pulovere in brate, caci contractam sezonul toamna-iarna viitor, iar cand ma uitam pe geam, vedeam oamenii zbenguindu-se in apa. Nu cred ca era frustrant, ma obisnuisem cu atatea altele, eram constienta de faptul ca de asta am venit acolo.

De multe ori nu apucam nici o zi de plaja, dar ma obisnuisem sa ma multumesc cu putin. Nu ma deranja foarte tare, era un fel de auto-educatie. In 1990, a fost foarte interesant, se putea vizita resedinta de la Neptun, iar restaurantul din incinta primea turisti, asa ca am petrecut acolo, cateva seri frumoase, de ziua Frantei si in ultima seara, la masa de adio. Bucataria era perfecta, serviciul destul de bun, fazanii umblau in voie, era un fel de poveste pe care o traiesti numai o data in viata.

S-au intamplat multe lucruri frumoase, la Tratativele de la Neptun, au fost si intamplari ciudate, dar nu am sa le povestesc pe toate astazi, am sa reiau povestea alta data, pentru detalii.

Satisfactia pe care o aveam la sfarsitul tratativelor consta in teancul de ordere pe care le primeam acolo. Urmau mostre de contract, seturi de marimi si culori, alte tratative de omologare, productia propriu-zisa si livrarea. Erau niste etape, care trebuiau urmarite in permanenta si asta insemna activitate de export. Nu era chiar asa de rau, dar totul acum este poveste.

Festivalul de film de la Cannes

A inceput festivalul de film de la Cannes. Detalii despre festival, gasiti aici:
Festivalului de Film de la Cannes - Editia 61

Pe 17 mai

Noaptea muzeelor - 17 mai
Gasiti aici detalii complete despre Noaptea muzeelor deschise in Bucuresti.



Tot pe 17 mai avem şi Ziua cea mai verde:
http://www.copaculdehartie.ro

sâmbătă, 10 mai 2008

Meditatie asupra subiectului: violenta in scoli

Suntem in cautare de solutii pentru a face ceva concret.
Sunt oameni de televiziune si jurnalisti care deja si-au exprimat acordul sa ne sprijine.
Cum, nu stim deocamdata, suntem in cautare de idei si de solutii. Speram ca ele vor aparea.
Noi trebuie sa atragem toti parintii din mass media si toti parintii in general. Cei care au copiii mici acum, in curand ii vor avea liberi pe strada. Daca nu pleaca din tara, ei trebuie sa constientizeze ca este important sa le curete drumul copiilor lor, societatea trebuie asanata, sa dispara atmosfera asta de lupta intre copii, sau intre copii si profesori. Trebuie reinstalata un fel de armonie universala, sau limitata la granitele tarii. Copiii trebuie sa fie in siguranta cand umbla singuri pe strada, in piata, la gradinita, la scoala, in mall, in club, sau la toaleta. Copiii nu trebuie sa intre stresati in toaleta scolii. Acolo nu e normal sa fie batuti, sau arsi cu tigara, sau dezbracati, abuzati, agresati, sau mai stiu eu ce. Acolo sunt singuri si vulnerabili, dar trebuie protejati. Poate vi se pare aberant, dar nu este asa. Cand aveam copiii la gradinita, sau la scoala, vizitam aceste locuri si intotdeauna ma gandeam cat de vulnerabili sunt copiii, in acel loc. Invatatoarea fetei mele, o femeie desteapta, trimitea copiii la toaleta cate doi, mai ales in timpul orelor. Avea dreptate cand facea acest lucru, ei ii pasa de copii. E un gest simplu, care poate preveni situatii neplacute, dar trebuie gandit cu capul, nu dat cu parul. La noi s-a impamantenit aceasta mentalitate absurda: toti suntem destepti, hai sa bagatelizam lucrurile simple, normale. Uitati cum un lucru simplu, banal poate salva sau preveni nenorociri. Dar repet, trebuie sa gandim cu capul si cu sufletul.
Si va mai rog ceva: n-am nevoie de comentarii jignitoare, de ironii, de sfaturi deplasate. N-am nevoie sa-mi aratati ca le stiti pe toate si sunteti destepti. N-am nevoie sa ma intrebati daca "mi-am luat-o vreodata, eu sau copiii mei", ca nu asta-i scopul demersurilor noastre, nu este vorba de mine, aici.
Noi vrem sa facem ceva pentru copiii sau nepotii vostri, daca va pasa de ei.
Daca nu va pasa, va rugam sa ne ignorati, sa ne lasati sa ne facem treaba cum stim.

Detalii despre programul nostru gasiti aici: http://floringighileanu.weblog.ro/2008-05-10/367296/CE-I-DE-FACUT%3F.html

Ieri, in 311

Nu pot sa nu va povestesc. Ieri, dupa ce m-a umplut de respect ploaia aceea venita din senin, cand n-am avut rabdare sa stau confortabil intr-o banca, pe o bancheta, sa stau sa treaca, m-am strecurat pe langa ziduri, sa ajung la alta, un pic mai departe. Ce bine ca in zona Mihai Bravu sunt toate bancile acum!
Am ajuns cu apa in pantofi, caci se traversa prin balta, cu apa siroind de pe genti, umbrela, sacou etc., asa am intrat eu in banca, eram buna de filmat, dar mi-am rezolvat platile la automatul din incinta. Ca sa scurtez cosmarul ploii, am luat un 311.
M-am asezat chiar pe banca din spate. Urca un tip carunt, cu palarie, umbrela, geanta de umar, o sticla cu ceva rosu inauntru si o creanga de stejar. Tipul politicos nevoie mare. Ma intreaba daca locul de langa mine e liber. Raspunsul pozitiv.
Atunci se aseaza si incepe:
- Eu sunt mort. M-a omorat Sergiu Nicolaescu in filmul...De atunci umblu prin lume, sunt poet, am scris 36 de carti, baiatul meu e ambasador in......, dar imi trimite numai carti postale, fata e la Iasi, am fost casatorit cu I.T., o actrita binecunoscuta.
Toate acestea au fost spuse in reprize. Nu-mi dadeam seama daca omul era beat, sau numai trist. Am dialogat cu el, la limita bunei cuviinte, caci aveam ceva de mers si nu puteam nici sa fiu ostila, nici sa ma mut.
La un moment dat a inceput cu complimentele: ce frumoasa sunteti, doamna, dar ce ochi albastri aveti ( eu, poate verzi, de fapt sunt cameleonici), la care eu in gluma ii spun: cred ca nu sunt paparazzi pe urmele dumneavoastra, caci sotul meu este foarte gelos.
Atunci, ma uit in stanga noastra, un baiat tinea telefonul spre noi: il intreb , tu ce faci mai, ne inregistrezi? El: da. Ne si filmezi, intreb. El: nu.
Vazand ca l-am prins pe pisicher si-a inchis telefonul, sau l-a bagat in buzunar.
Acum ce sa zic, unde nu sunt paparazzi, sunt altii, ca in ziua de azi nu stii la ce sa te astepti. Am coborat din masina si am rasuflat usurata. Am aruncat la primul cos crenguta de stejar, pe care mi-o oferise domnul intre timp.

vineri, 9 mai 2008

Despre violenta in scoli

Ce credeti ca am putea face impreuna impotriva acestui fenomen?
Astept propuneri. Aici sunt jurnalisti, oameni de televiziune, oameni din mass media, fiecare ar putea sa vina cu o idee.
Am hotarat pe WordPress sa ne mobilizam sa contactam ONG-uri, fundatii, sa determinam societatea civila sa se implice. Societatea civila suntem de fapt noi toti, nu-i asa?
Violenta domestica a fost ieri condamnata prin marsul de protest organizat de Marie Claire si Fundatia Sensi Blu. In perioada 2004-2007 au fost semnalate 38000 de cazuri de abuzuri de tot felul: copii, femei, barbati abuzati.

Violenta in scoli a devenit un flagel in Romania. Ar fi cazul sa ne mobilizam sa facem ceva. Eu am sa mediatizez cat am sa pot acest apel. Va rog sa ma ajutati. Va astept cu idei si mai ales cu implicare. Va rog sa va folositi inteligenta creatoare in acest sens.
Va multumesc.
Am facut acest apel pe WeBlog, acum pe WordPress. Am sa-l postez si pe Blogspot.
Am sa incerc sa contactez oamenii din presa si televiziune de care stiu. Va rog sa ma ajutati. In acest weekend am sa pun mesajul pe cat mai multe bloguri. Astept oamenii din presa, din radio, din televiziuni, cei ce scriu in reviste sa se implice, sa ne sprijine.

Romania-locul 2 in lume la violenta in scoli

Despre violenta in scoli

joi, 8 mai 2008

Povesti despre femei de cariera, mai ciudate

Eram in prima mea vizita in tarile scandinave intr-o toamna frumoasa si colorata in ruginiu, intr-o formatie simpatica: doua doamne si un tip; tipul, un fel de sef simpatic, mockeur, prezentabil, sarmant si uns cu toate alifiile din belsug. Am sa-l numesc D. Avusese grija in timpul zborului sa ne puna la curent cu toate amanuntele legate de destinatiile unde urma sa ajungem, cu tipologii de oameni pe care urma sa-i intalnim, cu ceea ce merita si ceea ce nu merita luat in seama. Ajunsi la prima destinatie, constatam ca un bagaj ne lipseste. Din pacate era o geanta cu mostre a doamnei care ne insotea, directoare de fabrica de tricotaje en vogue, la acea vreme, pe care am s-o numesc S. Geanta continea si cadoul pentru doamna care facea regulile jocului la resedinta ambasadei unde urma sa ne cazam, fatalitate, cat am patimit, urmeaza detalii.
Am fost cazati in resedinta la etaj, noi doua intr-un apartament, iar D. in alta camera la etajul de deasupra noastra.
Cred ca am iesit la plimbare perpedes, sa vedem imprejurimile, caci de-a doua zi intram intr-un program naucitor. Plecam din localitate, cu o parte din mostre, traversam tara cu masina, cu ferry-boat-ul, ne cazam, tratative, vizite, etc. si retur peste cateva zile.
Ne-am intors in seara respectiva la resedinta pana la ora permisa, caci altfel se incuia si ramaneam pe afara, trebuia sa sunam, sa deranjam, sa ne simtim tolerati pe banii nostri (la hotel ar fi fost mai bine, cu breakfast inclus, dar de…era mai bine sa se returneze valuta in tara, nu?)
Ne-am culcat, urmand ca a doua zi la ora fixa 10,00AM sa ne prezentam la Doamna Ambasadoare pentru a explica ce cautam pe-acolo. Noi am ajuns la timp, dar doamna intarzia sa ne primeasca, eram stresati, nu stiam ce se intampla, doamna se dadea ocupata, ne tinea la distanta, in acest timp au inceput zvonurile sa circule pe coridoare, din ce in ce mai clare, din ce in ce mai aproape: doamna e suparata pe noi, ca am “petrecut” cu muzica si cu zgomote, in noaptea precedenta si ea nu a putut dormi. Cred ca am ramas buimaciti cand am auzit vestea, caci eu stiam despre mine ca dormisem neintoarsa, iar S. de asemenea dormise la randul ei, deci cine petrecuse atunci? D. de unul singur?
Nici nu stiam ce sa spunem la o astfel de acuzare de ceva ce nu facusem nicidecum. Pana la urma, am aflat misterul: o fata care trebuia repatriata, era si ea in resedinta, intr-o camera de la etaj, ascultase muzica la casti toata noaptea. La distanta de doua etaje, cum o fi auzit muzica din casti doamna ambasadoare, nu stiu, cert este ca nu ne-a primit atunci, ne-a reprogramat pentru dupa amiaza, motiv pentru care a trebuit sa ne amanam plecarea in provincie pentru a doua zi…

Ca sa nu mai lungesc povestirea despre metehnele unora care se credeau zei si tratau oamenii care se ocupau de exportul in tara respectiva, in acest fel, trebuie sa spun ca dupa-amiaza ne-a primit rece, a ascultat felul in care ne disculpam ca de fapt am dormit, n-am petrecut de fel, ne-a spus la revedere, urmand sa ne revedem la intoarcerea din provincie.
Singurul lucru frumos de care imi amintesc a fost ca am mancat la desert banana split, la restaurantul de pe ferry-boat, iar la intoarcerea din excursie, mi-am gasit perlele rupte, asta-i amintirea ciudata.

Cand ne-am intors din provincie, sosise si bagajul pierdut. Ne-am achitat de cadoul doamnei cu pricina, care s-a mai imblanzit un pic, a acceptat scuzele noastre, ba chiar ne-a invitat la o cina in sera personala, ne-a servit cu paine de casa si cu placinte cu branza facute ad-hoc.
Important pentru noi a fost faptul ca nu ne-am ales cu tinichele de coada, cum s-ar spune intr-un limbaj mai putin elegant.

miercuri, 7 mai 2008

Anunt umanitar

O prietena m-a rugat sa postez un anunt despre o mama disperata care are nevoie de 4000 de Euro sa-si opereze copilul de cancer in Germania.
Detalii, aici: http://isabellelorelai.wordpress.com/2008/05/07/rugaminte-disperata-pentru-10

Alte detalii, aici: http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/91464/Campanie-umanitara-online-Ne-mobilizam-pentru-Florentina-.html
Puteti face donatii intr-unul din conturile deschise la BCR Tulcea pe numele mamei Florentinei - Dima Camelia:

CONT RON: RO03 RNCB 0256 0432 5757 0001

CONT EURO: RO46 RNCB 0256 0432 5757 0003

Familia Florentinei poate fi contactata la numarul de telefon 0743.997.523

.

PUTEŢI DONA ŞI 10 RON!

Vă mulţumesc!

.

Florentina

marți, 6 mai 2008

duminică, 4 mai 2008

Vara la Salonic

In septembrie la Salonic este inca vara. Este foarte cald, o caldura lipicioasa, nefireasca. Ce mi-a placut mult in orasul asta este numarul mare de taverne care strajuiesc drumul care duce la pavilionul expozitional, acolo unde se organizeaza in fiecare an celebrul Thessaloniki International Fair. Tot orasul miroase a mancare: dimineata, la pranz si mai ales seara. Asa era programul si nostru la targ, cu pauza la pranz, pe urma, pana seara tarziu. Un targ in adevaratul sens al cuvantului era celebrul targ de la Salonic, la care am participat multi ani la rand. In pavilionul ramanesc tronau alaturi: confectii, tesaturi, covoare, tricotaje, anvelope de cauciuc mirosind a ou stricat, chiuvete si vase de wc, creme si medicamente, mancare si bauturi, sticlarie si portelanuri si nu in ultimul rand, artizanat de la Icecoop.
In sala de protocol care cuprindea mai multe camere era si o bucatarie pentru cafea; acolo reprezentantii Camerei de Comert isi incalzeau mancarea, care de obicei consta intr-o conserva de fasole, deci mirosul era cat se poate de imbietor. Nu vreau sa spun ca toate editiile au fost un dezastru, dar una dintre ele m-a dezamagit total. A fost o fauna umana fara precedent la acea editie, drept care mi-am propus sa povestesc cate ceva despre ea.
De obicei stateam in camera cu Roxana de la Icecoop, dar pentru ca ea nu a venit, am ales sa stau cu Stela de la Chimimportexport. Toate bune si frumoase pana a mai venit o alta fata de la chimie si au hotarat ele sa stam toate trei in camera. Acum nu ma deranja mizeria pe care o lasa fata asta Ana in urma ei cat ma deranja moralitatea ei indoielnica, moralitate care a atins toate culmile posibile. Era cu noi atunci, standistul meu, un tip care dupa ‘90 a fost putin ministru. Un tip foarte de treaba de altfel, nu am ce sa-i reprosez, decat faptul ca a intrat in politica, unde nu-i era locul de fel.
Dar sa ma intorc la Ana, care era din ce in ce mai nelinistita, pana in ziua in care s-a cuplat cu un client grec si a plecat cu yahtul la Halkidiki. Intre timp se mutasera amandoua fetele in alta camera, asa ca am ramas singura, mai bine asa decat sa impart camera cu personaje cu probleme. Chiar nu-mi placea sa stiu mai mult decat mi se cuvenea. Ce m-a surprins legat de povestea Anei, a fost faptul ca atunci cand a revenit dupa cateva zile, nimeni nu a zis nimic, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
Ce-mi placea la targul de la Salonic era momentul cand veneau sa ne viziteze la targ calugarii romani de la muntele Athos, muncitorii romani de la Service-ul Aro si in general romanii de pe acolo. Patronul hotelului in care stateam, nea Ion, era roman de-al nostru, el ne ingramadea in camere cate 2-3 sa faca economie si ne dadea dimineata oua fierte tare si foarte tare, iar baietii cand si-au dat seama ca le refierbe a doua zi si ni le serveste calde, au inceput sa le ciobeasca, sa le deosebeasca; unde se aplica proverbul: fiecare nas isi gaseste nasul, sau sa nu te pui cu romanul inventiv.
Din cauza caldurii umede, intr-una din delegatii la targ, am baut ceva cu gheata si am facut o bronsita cronica, de nu credeam ca am sa scap. Dupa cateva zile de chin, cand transpiram dupa ce ieseam din dus si nu puteam nici sa respir, mi-a mai trecut, dar nu aveam la mine antibiotice, iar cei de la chimie le aveau pe toate mostre, cu valabilitate expirata. Atunci am mai invatat ceva: sa nu pleci la drum fara un strict necesar de medicamente la tine. Pe atunci nu se purtau asigurarile de sanatate, asa ca daca te imbolnaveai, aveai o mare problema.
Deci, vara la Salonic era frumoasa, leandrii infloriti, livezile de portocali superbe, viile bogate, muzica greceasca si rezina, vinul lor traditional minunate; lipsea ceva oare? Da, cred ca ceva lipsea: uneori ne lipsea entuziasmul.

sâmbătă, 3 mai 2008

Vara la Stockholm

Se intampla prin iunie 1994, era o vara calda pana si in Suedia, era in timpul campionatului de fotbal.
Ma plimbam pe strazile din Stockholm, in cautarea umbrei pentru ca soarele isi oferea cu darnicie sagetile pana si aici, in nordul continentului.
Pe chei ferry-boat-urile veneau si plecau intr-un ritm ametitor, descarcau si incarcau grupuri de turisti imbracati in alb.
Intr-o seara o prietena m-a invitat la o plimbare cu vaporasul pe canale, am vazut tot Stockholmul din perspectiva apei. Este un conglomerat de insule, de canale, de poduri suspendate, de cladiri vechi de culoare gri mustind de culoarea verde a umezelii si a muschiului. Toate statuile din Stockholm sunt acoperite de cocleala, umezeala acopera totul. Cu toate acestea, acolo se respira un aer curat, puternic ozonat, obositor de ozonat chiar, as putea zice, pentru un roman care se plimba pe acolo.
Cand ma plimbam cu harta in mana, ma distra foarte tare faptul ca eram intrebata de turisti suedezi despre strazi si alte detalii. Ma descurcam cu harta, cum puteam, caci mi-era jena sa tot repet ca nu inteleg limba suedeza…

Vara la Helsinki - la targul de moda

Helsinki e un oras sobru si trist la prima vedere, dar multimea de flori viu colorate aranjate cu darnicie in vase imense de piatra il face mai bland, mai usor de abordat.
In piata din centru, unde este un fel de nod al autobuzelor care merg in diferite directii, aproape de gara, admiram in fiecare zi minunea de flori; de acolo luam trenul care ne ducea la targ. Aveam un pavilion al Romaniei, destul de sic decorat, cu flori naturale in ghivece si cu steagul tarii in trei culori.
In sala mare erau multe firme, care au aparut de un an si pe la Bucuresti. In fiecare zi, o firma finlandeza de lenjerie, facea repetitie la parada costumelor de baie, pe melodia lui Jennifer Lopez. Baietii nostri erau in delir, cand incepea muzica, se pozitionau strategic in scaune si nu-i mai interesa nimic altceva.
Am vizitat atunci orasul in lung si-n lat, dupa orele de targ. Am lasat fetele sa mearga prin magazine, eu ramaneam la stand, deoarece consideram ca e mai important. Imi amintesc masa de adio, cand am mancat cea mai buna salata cu pui din cate mancasem pana atunci. Ceilalti isi comandasera alte mancaruri si ne-au invidiat pe noi pentru alegerea facuta. A fost o pura intamplare. Cand mergi intr-un restaurant, intr-o tara straina, pentru prima data, e putin probabil sa stii exact ce comanzi si ce primesti, e chestie de noroc pur si simplu. La sfarsit, prietena noastra de delegatie M. ne-a dat pe toti pe spate, platind cu card-ul de credit, pentru toti, urmand a ne regla ulterior. La vremea aceea putina lume avea card de credit, trebuia sa ai o suma minima la deschidere cont, destul de consistenta. Acum e cu totul altceva. Apropos, M. este acum in topul celor 100 de femei de succes din Romania, ea chiar a reusit.
Strazile din Helsinki au trotuarele facute din pietre, deci daca intentionati sa mergeti acolo, neaparat sa aveti incaltaminte adecvata, altfel nu va vad bine.

Vara cu zilele nesfarsite la Oslo

Am fost de cateva ori in luna iunie in tarile nordice. Imi amintesc de prima seara, cand eram in curtea ambasadei din Oslo cu cativa prieteni romani, stateam pe banci afara, in gradina, era ora 10,00PM si soarele stralucea sus pe cer. O senzatie ciudata, atemporala. Pana atunci fusesem prin zona numai primavara sau toamna si eram obisnuita cu ziua scurta, noaptea lunga si masinile care circula tot timpul cu farurile aprinse, just in case, asa e regula pe-acolo.
Intr-o seara de vara am iesit cu doi amici, unul norvegian, celalalt venit din Suedia, in cautarea unui restaurant, la malul marii, in Oslo. Imi amintesc o seara linistita, estivala, cu mese de o parte si de alta a drumului paralel cu marea, o imagine care ti se intipareste in minte pentru o viata, deoarece simbolizeaza vacanta. Vacanta pentru unii, caci eu eram in delegatie de serviciu, eram pe timpul meu.
Am intrat cred in vreo sapte, sau opt restaurante si n-am gasit nimic. Pana la urma un domn de la un restaurant ne-a sugerat o solutie foarte simpla, waiting list-ul, cum se intampla pe vremuri la noi, la Casata, stateai langa o masa, pana-si inghiteau oamenii profiterolul si pe urma, jump pe locul lor.
Metoda a functionat si astfel, fericiti, de parca cine stie ce minune s-a intamplat am gasit o masa care s-a eliberat si ne-am comandat cina respectiva. Ce-am mancat nu-mi amintesc exact, dar stiu ca mi-am zgariat pantofii in niste pietre de atata umblat in cautarea unui restaurant. Deci se poate intampla oricui, oriunde in lume.

Pauza de tigara si cafea

Cred ca la noi marea problema nationala este superficialitatea. Noi ne “facem ca facem”, de fapt noi “mimam efortul muncii”, asta este o expresie veche pe care o foloseam la birou acum cu multi ani in urma, iar acum e fenomen de masa.
Din constiinciozitate, prea putini oameni muncesc cu adevarat, noi muncim de ochii lumii.
Cand trec cu masina pe langa marile cladiri corporatiste, balcoanele sunt pline de oameni, la pauza de cafea si tigara. Este adevarat insa ca si in alte tari sunt pauze destul de dese, imi amintesc in Suedia: la ora 9,00-pauza de cafea. La pranz: pauza de pranz, cand oamenii pot iesi o ora din firma sa manance la restaurant. Pe la ora 15,00-alta pauza de cafea. Toata lumea se aduna in camera special amenajata pentru o cafea si un sandvis sau un fursec. In restul timpului se munceste. Uneori stateam si ma intrebam cum se descurca cu atatea pauze.
Cand am facut practica in timpul facultatii, mergeam la Electronum, era vara, un colectiv de oameni simpatici. Mai faceau o salata, mancau in colectiv. Dupa aceea mai scriau cate ceva. Dupa doua ore le era foame, cineva iesea sa cumpere covrigi. Mai mergeau la protocol, dupa aceea le era iar foame, mai faceau o salata si o pauza binemeritata. Eu, studenta fiind, ma intrebam: oare oamenii astia toata ziua mananca?
Pe urma am avut si eu parte de tot felul de oameni care toata viata s-au fofilat, munceau altii pentru ei. Se pare ca asa e peste tot, unii muncesc si altii ii secondeaza, ii critica, ii analizeaza, ii judeca si le pun tot felul de stigmate.
De aici si sloganul: Pauzele dese= cheia marilor succese.

Party pe ferry-boat

De midsommer, in Suedia incepe vacanta de vara. Toata lumea sarbatoreste solstitiul de vara, pe urma unele firme se inchid si lumea pleaca in vacanta. Intr-o vara am petrecut solstitiul de vara impreuna cu prietenii de la o firma unde eram in vizita si a fost o petrecere inedita de care-mi amintesc cu placere.
Am plecat cu un autobuz din Ytterby si ne-am indreptat spre un port a carui denumire imi scapa. Pe drum am primit cateva foi cu cantece suedeze pe care le-am cantat in autobuz, eu bineinteles nu stiam ce cantam, dar suna bine. Stateam langa K. O tipa roscata, mai noua in firma, statea in fata noastra si tot drumul a stat cu fata la noi. Cred ca i-l placea pe K., dar el barbat cu doi copii, necasatorit la acea vreme cu mama copiilor lui, se facea ca nu o observa. Ajunsi in portul cu pricina, ne-am urcat pe un ferry-boat cu destinatia Copenhaga, era lume multa, ne-am asezat la mesele rezervate in restaurant. A urmat un fel de masa festiva, cu toasturi, cu meniu standard, bufet suedez cu salate diverse, un fillet steik, un desert.
S-a cantat si dansat, in premiera i-am vazut pe suedezi cum se distreaza la ei in tara, ii stiam numai cum se distreaza cand vin la noi, cand palinka servita li se urca la cap si devin veseli si bine dispusi instantaneu. La ei in tara, sunt mai rezervati, bautura e scumpa si se serveste mai cu masura.
Bineinteles ca am dansat si cu sales men-ii, cu buyer-ii, dar si cu manager-ii, ca ne cunosteam cu totii, atmosfera era relaxata, iar drumul pana la Copenhaga a durat cateva ore, iar pe urma ne-am intors de unde am plecat. A fost o petrecere reusita, care mi-a ramas intiparita in minte, deoarece la putin timp dupa ce m-am intors tocmai am vazut la tv cum s-a scufundat un ferry-boat norvegian in mare si se vorbea foarte mult de niste greseli de fabricatie. Mi-am zis ca si in alte randuri, ce bine ca nu s-a intamplat nimic rau cu ferry-boat-ul pe care am fost eu.

joi, 1 mai 2008

Dream Events

www.dream-events.ro

www.totulpentrununta.ro

Petru e de serviciu la Radio Guerilla

Conform principului "cineva trebuie sa stea la pupitru" la radio, Petrueliberadio (ID) este acum de serviciu, puteti sa-i lasati mesaje: cum petreceti de 1 Mai si le va da pe post.
Tocmai am primit un offline de la el si ne-am conversat pe aceasta tema.
Puteti sa-i lasati un mesaj, este de serviciu pana la ora 16,00.
http://www.umbluliber.com/

Despre mine

Fotografia mea
Sunt un om obisnuit, dar cu pretentii.