sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Ganduri de duminica in noiembrie

Dupa vremea de-afara, zici ca a venit iarna: bate vantul taios si au inghetat acoperisurile masinilor, adica partea de sus, care nu-i capota. A fost un pic de lapovita aseara, dar numai atat.
Miroase a busuioc in casa. Tot busuiocul sfintit si uscat de prin vaze este transformat in condiment pentru mancaruri, restul se-arunca. O coaja de portocala arsa s-ar adauga cu succes. E frig in casa, dar nu infernal, suportabil. Vorbeam mai devreme despre cum au trecut nouasprezece ani din istoria noua a lumii, timp in care unii au saracit si au devenit foarte recalcitranti, fiind cu nervii intinsi la maxim, iar altii s-au imbogatit din petrolul tarii, sau din fostele terenuri de pasunat, intravilane pe vremuri, devenite apoi bune pentru construit ansambluri rezidentiale, vile, etc. Ce-nseamna sa ai viziune, sa stii cum vor evolua lucrurile atunci cand nimeni nu stie, sau sa influentezi mersul lucrurilor.
Din discutiile de pe bloguri am ajuns la concluzia ca noi romanii suntem un popor trist, dar cu simtul umorului dezvoltat, umorul negru mai ales e un fel de amprenta nationala.
Stim sa facem bascalie din orice, dar mai ales cand vine vorba despre noi. De aceea avem un Caragiale, un Eugen Ionescu si altii, printre inaintasi. Avem umor, ne place mai ales sa ne autoironizam, dar sarim ca arsi daca cineva isi bate joc de noi. E felul nostru cocosesc de a reactiona balcanic si meridional. Suntem conservatori si traditionalisti: nu aruncam nimic, poate cine stie, ne mai trebuie vreo piulita ratacita, sau vreun capac de la un borcan spart. Ne-am obisnuit sa improvizam si sa traim la limita civilizatiei, dar limitele cunoasterii le impingem in sus, invatam, suntem inteligenti, suntem sagace, suntem smart, poate cine stie...

4 comentarii:

Mihaela Chelaru spunea...

Asa este, dincolo de aspectul negativ pe care-l lasa poporul nostru, ne dovedim a fi cu un simt al umorului destul de dezvoltat, si asta e foarte bine, la cat de greu ne este cu economia si felul de conducere al tarii.
Mie-mi place sa cred ca mai exista oameni de genul Moromete :)

p.s. da, vad ca iarna isi intra in drepturi incetul cu incetul.

greenfield spunea...

Moromete era un personaj simpatic, care imi placea si nu-mi placea: tipic romanesc, isi cam chinuia copilul, ii dadea cu lingura in cap si tot nu-i venea sa creada ca-i destept:D
Iarna, da, asteptam ninsoarea:)

OANA DESPA spunea...

cand ma gandesc la Caragiale sau la Eugen Ionescu nu pot sa nu-mi amintesc ca amandoi au ales, pana la urma, departarea. Adica, mi-am zis eu, ca si ei au obosit sa mai faca bascalie de tot ceea ce-i inconjoara. Auto-ironia e o forma de aparare care de fapt nu rezolva nimic. :)

greenfield spunea...

Da, ai dreptate Oana, dar problema noastra majora e ca nu putem sa plecam cu totii...ceva ne tine legati aici, sa dam din ras in plans:)
Plecam si ne intoarcem de fiecare data...

Despre mine

Fotografia mea
Sunt un om obisnuit, dar cu pretentii.