luni, 8 decembrie 2008

Crita - prietena mea din liceu

Eram in clasa a noua, cand a venit la noi in clasa. Mica de statura, blonda, tunsa scurt, cu ochii mari si verzi, cu un profil frumos, ne-a cucerit pe toti din prima zi. Ne-am imprietenit, pentru ca imi placea literatura, vorbeam despre Eugen Ionescu, despre Ion Barbu, despre Buzzati si despre Sartre, Simone de Beauvoir. Picta, imi placea sa merg la ea acasa, imi arata ce-a mai pictat: crochiuri, icoane pe sticla, acuarele se uscau pe masa in camera ei. Mama ei ne servea cu lapte de pasare, beam cafea si fumam. Petrecerile la Crita erau mai speciale, avea niste prieteni mai trazniti, mai greu de inghitit. Noi eram undeva la limita intre normal si rebel, nu ne renegam familia, pentru ca familia avea incredere in noi si ne lasa sa ne descoperim valorile noastre si pe ale celor din jurul nostru. Pe urma ea s-a mutat la uman, eu am ramas la real. Continuam sa ne intalnim, sa stam de vorba, sa povestim, sa ne destainuim. A fost o prietena adevarata, desi un pic ciudata, nu accepta prostia, era foarte transanta, iubea frumosul si il iubea pe Pepa. S-au iubit de atunci si peste ani am aflat ca s-au casatorit si sunt impreuna si acum. Ea face scenografie, el este regizor; recunosc ca atunci cand ne-am intalnit in 2000, cu fosti colegi de liceu, am promis ca merg la teatru sa le vad spectacolele puse de ei in scena. La teatru am fost, dar nu la spectacolele lor. Dar nu-i timpul pierdut.

Niciun comentariu:

Despre mine

Fotografia mea
Sunt un om obisnuit, dar cu pretentii.