marți, 30 decembrie 2008

Poveste din Atena

Nu stiu de ce ma tot uit in urma (reloaded)

Flash: hotarasem sa nu-i spunem ca plec in Grecia, dar pana la urma in dimineata respectiva, i-am spus. Bineinteles ca a urmat o scena de nebunie, ca-mi abandonez familia sa ma distrez in lume; era dificil sa-i explici unei femei destul de reduse, cum stau treburile in realitate. Pana la urma, am plecat singura, pentru ca doamna cu care trebuia sa plec nu-si scosese pasaportul cu viza. A urmat ratacirea mea prin aeroportul din Atena, pe urma, orasul.

Flash: Acropole, amestec de ruine si de turisti.
Zorba the Greek


Placa: case albe, joase, inconjurate de flori rosii, mov, galbene, strazi inguste, unde masinile nu circula, taverne la tot pasul, arome de mancare greceasca, muzica cantata la bouzuki, un soare frumos, intr-o lume veche, aromata si colorata.

Flash: centrul comercial al orasului, poluat, circulat de masini multe de toate calibrele si nationalitatile. Magazine multe, unele mici, de familie, altele mari, tot de familie sau anonime. Eleganta magazinelor de blanuri. Am vazut magazine de blanuri prin toata lumea, dar cele din Atena, mi-au ramas in minte.

Flash: primul hotel in care am stat in Atena era nou, undeva mai la marginea orasului, nici facturi n-avea. Ce experienta; la prima mea delegatie n-aveam factura de la hotel si mai departe in Cipru am incasat cash un navlu mort, cu acordul tipului de la economic, totusi…nu-mi vine sa cred cum mi-am riscat pielea atunci. Noroc, ca n-am avut probleme.

Si-acum vine povestea despre Muzeul arheologic de langa Acropole. Trebuie vizitat, a hotarat doamna T. Eu eram obosita, ma dureau picioarele ingrozitor, dar n-am avut de ales. M-am tarat de la o banca la alta, uite-asa am vizitat eu, muzeul.

Am fost la un concert al Marinelei in Placa. Sala de spectacol era un fel de miniamfiteatru format din scaune si masute minuscule pe care se puteau servi numai bauturi cu gheata, bune si scumpe. In rest, concertul a fost superb. Una dintre dansatoare avea fire scapate la ciorapii negri, saraca…

Flash: piata de legume si peste, cu bogatia de legume, citrice, verdeturi, pepeni, iar pe laterale: carne si peste, asa cum trebuie sa fie o piata adevarata.

Despre iaurtul din lapte de capra, despre feta, branza lor traditionala, despre ouzo, despre tzatzichi, despre tahini, trebuie sa povestim, despre musaca de vinete cu crusta de ou, despre salate grecesti si vinete coapte pe gratar, despre ardei kapia marinati, despre antreuri variate in castronele raspandite pe masa trebuie sa amintim, dar mai ales despre obiceiul la bouzouki.

Se porneste muzica si dansul. Grecul se ridica de la masa singur, se duce pe ringul de dans si incepe sa pluteasca, mai repede si mai repede, ritmul devine ametitor, mai vin si altii, se iau frateste dupa umeri si danseaza impreuna, muzica nu slabeste. Pe masa e un teanc de farfurii, ia cate una si-o arunca pe scena, sau pe ringul de dans, nu se lasa pana nu le sparge pe toate, la sfarsit, arunca un teanc mai mare. Dar acesta-i spiritul grecesc, asa isi traiesc ei bucuria vietii.

4 comentarii:

Diana spunea...

Nu mai vine odata vara? soarele...

pescarusul argintiu spunea...

Frumoasa incursiune printre amintiri, draga Greenfield! :)
Ce hrana sufleteasca binecuvantata este acum, la trecerea dintre ani!
Privim in urma uneori, pentru a ne lua avant mai entuziast si mai implicat, spre a pasi pe taramul plin de provocari ale viitorului...
Te invit sa dansam impreuna cu Zorba the Greek! :)

greenfield spunea...

Diana, nici nu-mi vine sa cred ce repede a venit iarna:)

greenfield spunea...

@Pescarusule, vad ca azi zbori repede de pe o platforma pe alta...
Muzica greceasca de la mama ei e o parte din mine, n-am ce sa fac, mi-a intrat in sange:)
Au grecii un fel de a fi, sau mai bine zis aveau inainte de UE. Acum sunt mai cuminti, mai ponderati, daca e sa iau in considerare ce s-a intamplat in Atena in decembrie pot spune chiar ca sunt mult mai rebeli...

Despre mine

Fotografia mea
Sunt un om obisnuit, dar cu pretentii.