marți, 13 ianuarie 2009

Amintiri triste

Acum unsprezece ani pe vremea asta o plimbam pe mama cu salvarea de la Brasov la Bucuresti. Mama era in coma profunda. Iar sora mea hotarase pentru ea s-o aduca la Municipal. Cu cateva nopti in urma dormisem cu ea in spital, pe un scaun langa pat. Intr-un salon cu multe probleme in care mirosea infernal. Nu stiu cum am supravietuit.
Pe urma m-am intors acasa si am plecat din nou la drum. Am plimbat-o pe mama prin spitale si pe urma n-a mai rezistat. Pe 15 ianuarie ne-a parasit. A urmat ultimul drum de la Bucuresti la Predeal. N-am sa uit niciodata ca am dat jos din masina cosciugul impreuna cu soferul, un coleg de la firma unde lucram. Nici in ziua de azi nu pot sa-mi dau seama de unde am avut atata putere, caci eu de obicei nu prea am.
Cand am inmormantat-o era soare afara, era zapada multa. I-am scris cateva cuvinte despre cum a iubit frumosul sub toate formele si preotul i-a facut o poezie dupa spusele mele. E pentru prima data cand astern in scris aceste amintiri. Nu credeam ca am sa pot vreodata.

8 comentarii:

Small Wonders spunea...

imi pare rau sa citesc asa ceva... dar pe de alta parte te admir ca ai putut sa scrii despre asta. eu nu pot.

pescarusul argintiu spunea...

Draga mea, Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti cei dragi ai nostri, dusi fiecare, pe steaua sa!
M-au miscat adanc aceste marturisiri, eu inca o am pe mama alaturi, dar ma furnica disperarea ca va sosi la un moment dat, nemiloasa, clipa despartirii...
Am gasit niste versuri ce sper sa-ti aline sufletul ce-i mangaie atat de frumos amintirea:

"Aicea ninge,mamă
Crăiasa iarnă împodobeşte natura cu straie moi de nea.
Şi mă gândesc la tine,mamă
Privind îmbrăţişarea divină ce ochii de copil îmi lumina.

Obraznic prind eu fulgii, mamă
În timp ce viaţa amorţeşte-admiră pacea, ce o cerne Domnul;
Aş vrea să-i pun în palma ta, mamă
Să simţi căldura fericirii, ce te trezeşte din veşnic somnul.

Totul din jur îţi simte sărbătoarea, mamă
Mii de cristale se iau mână de mână şi joacă hora mare;
De aş putea sa-ţi sărut ochii, mamă
Să te îmbrac in ia dumnezeiască şi s-adormim-n uitare.

Ascultă,dragă mamă
Veşmântul dalb şopteşte o poveste şi îngerii îngână doina părintească.
Să-ţi ningă-n suflet cu credinţă, mamă:
De ziua ta, fulgul lipit de geam poemul meu să ţi-l rostească."

Cu mult drag!

greenfield spunea...

Nici eu n-am prea putut pana acum, dar aseara un amic de pe WB a pus pe blogul lui tangoul Avant de mourir, care mi-a amintit de parintii mei si uite-asa mi s-a declansat totul in minte.
Small Wonders sunt momente cand trebuie sa acceptam realitatea oricat de dura este. E realitatea traita de noi.

greenfield spunea...

Pescarusule, poezia ta e binevenita ca de obicei, iti multumesc mult.
Eu nu vroiam sa ma gandesc la acest lucru cand traiau parintii, mereu alungam gandul, dar cand e sa se intample...Sa-ti traiasca mama si sa te bucuri de ea!

paul spunea...

Dumnezeu sa o odihneasca!
gandurile tale m-au impresionat tare...am simtit multa durere si regret amintindu-mi de suferintele mamei si implicit de suferintele noastre. Am trait clipe cumplite cand mama s-a prapadit pe holul unui spital la picioarele mele fara ca personalul medical sa poata sa-i faca ceva. Nu pot sa-i uit privirea de durere si neputinta celor ce trebuiau sa o ajute.

greenfield spunea...

Stii, Paul, sunt amintiri dureroase care ne macina de-a lungul anilor. Am si eu atatea legate de zilele acelea infernale. Am simtit ca la un moment dat trebuie sa le infrunt.
Eu nu eram acolo la spital cand ea s-a prapadit. Fusesem mai devreme, ma certasem cu sora mea si plecasem acasa, urma sa revin a doua zi. Asta a fost...

pescarusul argintiu spunea...

Greenfield, multumesc si eu pentru cuvintele frumoase.
Sper ca mama sa-mi insoteasca drumul vietii cati mai multi ani si sa-si vada nepoata crescand, evoluand, progresand, in liniste si sanatate.
Momentele acestea de pomenire ne amintesc inevitabil ca si noi suntem la randul nostru parinti pentru copiii nostri si ca vom urma acelasi proces ciclic, ca orice fiinta umana, avand in gene inscriptionata calitatea de muritori.
Dumnezeu sa lumineze sufletul celor dragi si dusi de langa noi!

greenfield spunea...

@Pescarusule stiu ca suntem si noi parinti, mai ales ca parintii nostri ne-au ajutat sa ne crestem copiii.
Tot ce-mi doresc este sa-i ajut si eu pe copiii mei sa-si creasca copiii. De aceea trebuie sa fim sanatosi cu totii!

Despre mine

Fotografia mea
Sunt un om obisnuit, dar cu pretentii.