sâmbătă, 13 iunie 2009

Trei lei bucata de mileu din macrame

Poti sa o intalnesti in fata oricarei piete din Bucuresti. Este foarte curat imbracata, are parul alb, este ridata de grijile vietii. Tine in mana doua mileuri crosetate din macrame. Mileurile sunt apretate si calcate. Nu trebuie sa te intrebi ce vei face cu ele, dar e bine sa te opresti si s-o intrebi: cat costa mileurile?

Trei lei bucata, vine raspunsul prompt si e bine sa le iei pe amandoua (m-am gandit eu automat). I-am dat o hartie de zece lei si am rugat-o sa mi le aseze intro plasa langa revista, sa nu se sifoneze. Isi facea socoteala cu glas tare ca are sa-mi dea inapoi patru lei. Am anuntat-o ca nu-mi datoreaza nimic si atunci s-a luminat la fata pentru a doua oara. Nu am lasat-o sa-mi termine povestea cu pensia mica, pe care o primeste peste nu stiu cat timp. A vrut sa ma convinga ca am facut o fapta buna, iar eu i-am spus ca mai am mileuri de la ea, din alt timp, din alta piata si ca imi aminteste de mama mea. Bineinteles ca mi s-a inmuiat glasul a plans si atunci ne-am despartit.

Pe drum am mai facut si alte “fapte bune” cu dovlecei si castraveti, verdeturi, visine astfel incat de-abia imi mai simteam mainile. E inutil sa spun ca este atata lume necajita pe strazi sambata dimineata, dar catora dintre noi le pasa?

6 comentarii:

Small Wonders spunea...

si mie mi se intampla des sa vad astfel de oameni si sa ajung acasa cu o groaza de lucruri de care initial nu aveam nevoie. si de fiecare data ma gandesc ca nu prea am cum sa fac mai mult in afara de a-i ajuta in felul asta. plus ca uneori, se intampla sa vad si eu cate o privire sau un gest care sa imi aminteasca de parintii mei, iar atunci as vrea sa pot face totul pt ei...

greenfield spunea...

In seara asta cand mergeam la cursuri ma uitam la batranele care stau in Piata Amzei; fiecare la locul ei. Eram grabita. Uneori ma opresc si le dau cate o hartie pentru paine. E foarte trist.

Small Wonders spunea...

E trist, dar uneori chiar ma gandesc daca nu putem face ceva. Nu stiu, daca intr-un fel am face public cate-un caz, ma gandesc ca si alti oameni ca noi, pe care ii impresioneaza aceleasi lucruri, ar ajuta. Si deja asta ar insemna mai mult pentru ei.

greenfield spunea...

Orice om poate sa faca o fapta buna, dar important este sa vrea. Unii stiu sa imparta doi covrigi, altii nu stiu, sau nu vor sa stie.
Eu sper sa reusesc la un moment dat sa ajut la strangerea de fonduri in scopuri caritabile. Ceea ce facem noi in familie pentru cei sarmani e bun facut, dar ei sunt foarte multi.
De cate ori am primit detalii despre cazuri disperate am pus pe bloguri.

Small Wonders spunea...

eu chia ma gandeam la un blog special pentru asa ceva, in care sa fie prezentate cazuri de genul asta

greenfield spunea...

E o idee interesanta!
De exemplu pentru copiii cu probleme exista cateva bloguri dedicate pe Wordpress. Pentru oameni necajiti nu stiu daca exista. Formula AS care apare si online publica si ea cazuri disperate. Singurul aspect care apare este veridicitatea cazurilor. Ceea ce eu de exemplu nu am cum sa stiu.

Despre mine

Fotografia mea
Sunt un om obisnuit, dar cu pretentii.