luni, 24 august 2009

Corporatismul si victimele sale

Rezistenta la stres, gestionarea emotiilor, munca in echipa, abilitati de respectare a termenelor limita. Sunt numai cateva dintre criteriile de selectionare a CV-urilor. Si ce se intampla in continuare? Din fetele frumoase, proaspete, increzatoare, super incantate si din baietii hotarati sa faca orice li se cere de catre sefi, in cativa ani de zile acesti tineri se transforma in fete bulimice, subponderale, cu o paliditate pronuntata, purtand ochelari cu dioptrii mari, in baieti zambitori, aerieni, care nu inteleg ce li se-ntampla, de ce s-au departat de prieteni, de ce nu le mai prieste nimic.
Ei devin nesiguri pe ei: un nou proiect le creeaza stari de panica, sunt convinsi ca nu-l vor mai putea onora la termen. Sunt incerti asupra corectitudinii proiectelor deja predate: daca au gresit ceva, daca n-au citit bine cerintele, daca au incurcat datele proiectului, cine-i mai verifica?
Daca sunt familisti totul devine un cosmar: sotul sau sotia, copilul, socrii, parintii devin in ochii lor personaje ciudate care cer, vor, au pretentii, nu mai tac odata, nu-i inteleg, nu-i lasa sa-si vada de treaba.
Au reusit, sau n-au reusit sa-si ia o masina, sa-si faca o casa, sa-si ia frigider, plasma, tv, laptop, aragaz, aspirator, aer conditionat, piscina, covoare, etc.
Totul se transforma pentru ei in zile care seamana-ntre ele, nici nu stiu cand incepe o saptamana si cand se termina alta. Vacanta? Poate ca da, poate ca nu.
Nu mai e timp si de vacanta. Nici nunta nu mai fac acum ca e criza.
Si acest scenariu infernal se numeste viata.
Si atunci cand se cred mai puternici si mai bataiosi, daca cineva le vorbeste despre iubire izbucnesc in plans ca niste copii, iar povestile lor sunt de-a dreptul impresionante.

4 comentarii:

Pifuneata spunea...

Intr-adevar greenfield asta e viata:( Cu bune si rele...Din pacate toate lumea isi doreste mult prea mult de la ea, inclusiv NOI!
Cand nu avem job, dar avem iubire, uitam de noi di facem pe dracu'n 4 scuza-mi expresia ca sa ne angajam...Fara munca nimic nu merge! O stiu pe pielea mea:((
Cand aven job, dar nu avem salarii satisfacatoare si avem iubire, acel "ceva" lipseste...Oricum viata merita traita pt ca e frumoasa...Si simt si cred ca daca ai alaturi de tine omul potrivit - sot/iubit poti face multe: casa, masina etc...Toate vin la momentul potrivit!

Sa ne rugam la D-zeu sa avem sanatate ca le facem pe toate!

greenfield spunea...

Este foarte greu sa mentii un echilibru intre cariera si familie. Unii sacrifica familia, altii dau cu piciorul la cariera. Dar fenomenul acesta de alienare la tinerii intre 25-35 de ani este ingrijorator. Dar cui ce-i pasa?

Sunt de acord cu tine: sa ne rugam pentru sanatate, pace si liniste!

Mihaela Chelaru spunea...

E atat de adevarat ceea ce ai scris...sunt la inceput de drum in "campul muncii" sper sa fiu ok si in urmatorii ani.
E o realitate trista...

greenfield spunea...

Eu am o experienta destul de vasta si am vazut corporatismul in multe locuri din lume. La noi s-a dezvoltat dupa regulile din alte tari si s-a implementat rapid. Consecintele s-au vazut imediat; victimele au inceput sa apara.
Corporatismul nu e pentru toata lumea. Trebuie sa fii puternic, ca sa rezisti!

Despre mine

Fotografia mea
Sunt un om obisnuit, dar cu pretentii.