Amintiri despre ziua mea

Dimineata imi aminteam de sarbatorile si de cadourile primite de ziua mea. Cand eram mica m-am sarbatorit mai putin pentru ca cea mai sarbatorita era sora mea mai mare. Dar nu m-a deranjat niciodata acest lucru. De obicei primeam cadou papusi. La nouaspezece ani am primit un urs cu ochii rotunzi. La douazeci de ani am primit cadou un papagal intr-o colivie. Papagalul se numea "douazeci" dar a evadat repede pentru ca eu am plecat la Ostrov, la copilit de vie si el cred ca s-a suparat.
De ziua mea m-am logodit dupa ce am terminat facultatea. A fost o petrecere de pomina cu militia la usa, alertata din proprie initiativa pentru ca vis-a-vis erau blocuri cu chilieni si ei erau de paza tot timpul.
Pe urma m-am serbat la birou cu colegii, acasa cu familia si prietenii, sau la Olimp, la tratative cu multa lume de la fabricile de tricotaje, inclusiv clientii nostri din Norvegia si Suedia.
De obicei primeam cadou parfumuri, margele, cosmetice si mai ales flori.
Acum cativa ani am organizat o petrecere retro cu amicii din facultate. Am facut-o la curte, s-a dansat toata noaptea afara si a fost foarte frumos.
Acum am serbat in familie iar cadoul miroase bine.

La Monte Carlo, in Cismigiu

Canta Zorba cand am ajuns in dreptul pavilionului din Cismigiu. Amicii mei erau cu totii la mese cand am ajuns acolo. Am uitat ca nu trebuie sa-mi imbratisez colegii si prima a fost o prietena care a fost in SUA, dar s-a intors in februarie...uitasem complet si la urma urmei nici nu are importanta. A fost interesant ca au venit si alti colegi din alti ani, unii in cautarea unor iubiri trecute. Fotograful de la ASE n-a ratat momentul, a venit in parc dupa noi.
Mirosea a tei, lumea se plimba pe lac, era umbra, batea un vantulet racoros, a fost frumos.Am mancat si profiterol in amintirea vremurilor din facultate.
Mi-am dat seama ca femeile imbatranesc mai frumos ca barbatii, asa, ca o concluzie.

Astazi ma intalnesc cu ex-colegii de facultate

Este celebra noastra intalnire anuala. Sa vedem cum am mai evoluat in ultimul an. Hmmm...
Mi-a adus margarete. Iar m-a suparat acum doua zile. Acum a venit linistit si mi-a adus flori. E deja un ritual.

Amintiri (reloaded)

Azi mi-am amintit de o petrecere din liceu la care gazdele, niste prietene de varsta noastra ne-au pregatit o tava mare cu nuci si castane coapte, alune, fructe si vin fiert. Mirosul acela amestecat de toamna care da in iarna mi-a ramas intiparit in nari pentru totdeauna.

Ieri am vorbit la telefon cu fosta mea diriginta, profesoara de franceza. Era trista si descumpanita, incercase sa dea de mine, dar nu reusise, iar eu tastasem telefonul ei din memorie cu o zi inainte si nimerisem gresit. Era tare necajita ca si-a pierdut sora din cauza unui accident stupid cu urmari si complicatii neasteptate. Mi-a fost tare mila de ea si mai mult de “ce mare tampenie”, n-am fost in stare sa zic nimic altceva. Sora ei era un fel de suport moral pentru ea dupa ce i s-a prapadit sotul acum doi ani si ceva. Fata ei e in Franta, iar eu o sun din cand in cand. Am promis s-o sun mai des, pana-ntr-o zi… dar nu vreau sa ma gandesc asa departe.

Azi mi-am amintit de faptul ca in scoala generala si in liceu nu am lipsit niciodata de la scoala, de chiulit nici vorba. Dar in facultate, in primul an, inainte de un seminar de contabilitate ne-a venit ideea sa ne ratacim pe coridoarele din cladirea veche si dusi am fost, toata grupa, care era formata din doua subgrupe: noi eram franceza/germana si ceilalti engleza/spaniola.
Cu subgrupa faceam limbile straine, iar cu grupa celelalte seminarii. Aveam o subgrupa “one for all and all for one”, dar si cu ceilalti ne impacam bine. Chiuleam impreuna si ne duceam la Casata la profiterol, sau la Gradinita la cafea, la Ateneu la concert, la plimbare pe Ana Ipatescu pana in Herastrau sau la C. care statea in Armeneasca la ascultat muzica si stat la taclale. Eram spirituali, haiosi, cultivati, ne corectam unii pe altii, eram spontani, ne placeau lucrurile bine facute, tineam unii la altii, ne vizitam reciproc, invatam impreuna, dormeam unii la altii, parintii ne cunosteau prietenii, ne distram impreuna, aproape saptamanal, faceam revelioanele impreuna. Ce ne placea foarte mult la petreceri, dupa ce oboseam dansand, mancand, discutand, jucam mima. Eram in stare sa petrecem ore intregi cu jocul asta si nu ne mai trebuia nimic altceva. Poate de aceea tinem legatura dupa ani de zile si ne intalnim in fiecare an, in a treia sambata din iunie.

O poveste de demult

Era acea vara, cand lucrurile au luat-o razna rau de tot. Tocmai implinisem douazeci de ani. Primisem in dar de ziua mea un papagal intr-o colivie de lemn. Papagalul se numea “douazeci”, dar n-am avut parte de el, pentru ca tocmai plecam la Ostrov, la copilit de vie, cu colegii de facultate, iar papagalul a ramas acasa si cand m-am intors nu mai era.

La Ostrov am plecat cu trenul, el m-a condus la gara, mi-a carat geamantanul si ne-am despartit apoi, cred ca acesta a fost momentul despartirii noastre, dar de aici incepe adevarata poveste.

S.V. ma privea intrigat stand cocotat ostentativ pe Mobra lui celebra. Habar n-aveam ce avea sa urmeze, nici nu stiam daca venea cu noi la Ostrov, sau venise numai asa, sa vada care sunt fraierii care pleaca la copilitul vitei-de-vie. Avea cu el o geanta si o chitara si o alura de cowboy suparat pe tot ce misca. Noi, ca de obicei, trupa de soc, vreo cinci fete in jurul aceluiasi C., zapacit si aiurit si vesnic indragostit de una dintre fete. De mine, nu, never, sa fie clar pentru toata lumea.

In nebunia generala, trenul a pornit, a inceput distractia. Aveam un repertoriu ales: I’m an American girl, Le soleil me brule les mains si altele ca doar eram studenti la Comert Exterior. Cine mai era ca noi, nobili si vorbitori de 3-4 limbi straine, mergeam sa salahorim pe camp, sa mancam un sfert paine neagra cu unt, sau branza, sau ou, sau gem cu ceai, la breakfest, ciorba si mancare de ceva la lunch, iar la dinner vreo salata orientala sau omleta, sau ce mai conteaza acum, dupa atata timp.

Iar dupa cina incepea adevarata distractie la club (cred ca sala de mese se transforma in ring de dans). Baietii venisera dotati cu muzica la moda si dansam ca descreieratii toata noaptea pe muzica lui Beatles, Rolling Stones, Led Zeppelin si nu numai.

Dar, am sarit peste prima seara cand am ajuns in tabara de la Ostrov.

Erau niste dormitoare muncitoresti, cu paturi suprapuse, cate doua. Ne-am ales paturile, a venit seara, s-a aprins lumina, cateva fete s-au culcat, obosite de drum si-atunci au inceput sa circule plosnitzele pe pereti. Am hotarat sa ne revoltam, eu am fost capul revoltei, am iesit cu bagajele pe hol, le-am convins si pe fete sa iasa pe hol, l-am mobilizat si pe C. sa iasa pe hol, el era deja in pijama, adormit, a iesit cu un sandvis cu cascaval, care cascaval, bineinteles ca mi-a cazut mie pe pantalonii cei galbeni si mi i-a jegosit. Am hotarat sa nu intram in dormitoare pana nu se face dezinsectie, ca altfel plecam acasa a doua zi. Si-am agonizat asa, pe hol, pana a venit S.V. cu chitara si ne-a invitat afara, pe iarba si a inceput sa cante country music si Yesterday si Let it be si uite-asa am uitat de toate relele.

A doua zi a urmat dezinsectia, care l-a surprins pe C. in dormitor, dormind in patul de sus si s-a facut dezinsectia cu el cu tot, norocul lui ca o foarte recenta iubita si-a dat seama ca lipseste la apel si l-a cautat si l-a gasit dormind si l-a salvat. Ce ne-am mai distrat pe tema asta nu pot sa uit asa usor. Plecam dimineata in vie si incepeam procedurile de copilit ale vitei. Ni se facuse un fel de instructaj, iar noi, studenti silitori, despuiati in costume de baie, in sorturi, in maieuri, cu baticute sau palarii pe crestet, munceam de zor, pana la pranz, dupa care incepea distractia.

S.V. imi tot dadea tarcoale, dar ma faceam ca nu-l observ, il ignoram cu buna stiinta, deoarece chiar n-aveam chef sa ma complic. Venisem la munca campului, ne distram de minune, cand ajungeam dimineata la masa si vedeam codrul de paine neagra pus direct pe masa care n-avea fata de masa, nu-mi mai trebuia nimic altceva, asa ca ne foloseam fantezia sa ne simtim bine, sa ne distram.

Serile erau superbe. Ne adunam cu totii afara, ne tolaneam pe iarba si cantam. S.V. era vioara intai, cu chitara lui, iar noi corul antic, pe langa el. Urma dansul la club, pana ce sleiti de puteri, ne duceam la culcare in dormitoarele proaspat deratizate, care pastrau inca mirosul substantei anti-plosnitza. Dar eram tineri, viata era frumoasa, dimineata vuia vantul in vita de vie, Dunarea se zbatea intre maluri, era sa ma inec in Dunare, pentru ca nu stiam sa inot si cine credeti ca m-a salvat, S.V., bineinteles, m-a insfacat cu putere si m-a tras afara si m-a certat ca sunt nebuna, ce caut acolo, daca nu stiu sa inot si nici in ziua de azi nu stiu ce-am cautat acolo.
Intr-o zi, m-a invitat la plimbare cu Mobra-Cobra. Si-a luat chitara, mi-a pus-o in brate si am pornit. Vuia vantul in urechile mele, ma simteam studiata din oglinda retrovizoare, am oprit intr-o poienita, mi-a cantat ceva, s-a intunecat dintr-o data, s-a pornit vantul, am plecat inapoi, sa nu ne prinda ploaia. Era suparat, nu-i iesise cum spera, m-a persecutat, a plecat a doua zi in oras cu o tipa mai mare ca noi, care repeta anul pentru a cata oara, sau care poate fusese infiltrata printre noi, ca sa aiba o facultate la dosar. Caci asa era pe atunci. Aveam colegi care apareau din neant, iar eu naiva, credeam ca repeta anul, sau sunt transferati, dar ei veneau de fapt din alta parte si-aveau nevoie sa-si ia diploma, ca noi, fraierii care mergeam la copilit via si la sortat cartofi.


Mi-a marturisit ca-i place cum ma imbrac, ca-mi sta tare bine asa: purtam sort cu tricou, ciorapi ¾, cu pantofi sport, aveam tunsoare sic, eram bronzata si ma bucuram de viata.
Cred ca asta il intriga foarte tare, ca nu-i cadeam in brate, caci aveam sa aflu mai tarziu, ca era mare crai, ca nimeni nu-i rezista, era tenace si misterios, un cowboy zeflemist, care umblase in lume prin Olanda, prin cartiere rau famate il purtasera pasii, era matur, mult mai matur ca noi si canta bine si avea ochii unui actor celebru, caprui si expresivi.
Tu, nu-ti dai seama ca el te-a ales, mi-a spus o fata, intr-o zi, tu esti “la desiree”. Nu ma asteptam ce-i drept, la o astfel de remarca de la M. Dar, pe atunci nu aveam timp sa ma gandesc prea mult, traiam viata dupa regulile mele, ma fascina misterul, imi placea vuietul vantului, imi placeau serile sub clar de luna, vuietul Dunarii, dansul la club, mirosul ierbii cosite, iubeam vorbele nespuse, privirile patrunzatoare, atingerile trecatoare, mangaierile din priviri, tandretea gesturilor si a cuvintelor.


A disparut o zi si s-a intors, cand insistent, cand indiferent, cand zambind frumos, cand intunecos, sa mai stea, sa plece, nici el nu mai stia ce vrea.
Hai, sa plecam, mi-a spus. Eu, nu, de ce? In weekend mi-au venit parintii in vizita cu Kugelhof si cu creama de vanilie si cu alte minuni, ce bine ca n-am plecat imi repetam intr-una.
Asa a fost sa fie, mai departe, niciodata n-am stiut nimic exact, cand invatam la drept impreuna, sau cand mergeam la Blow Up, sau la Ambasada Frantei la vreun fim, sau la o cafea , sau la un pahar de vin la Restaurantul cu picturi de pe Ana Ipatescu.

Dupa facultate, s-a inscris la o alta facultate, a plecat in strainatate si ani de zile n-am mai auzit nimic de el. Acum doi ani, venise in tara, urma sa ne intalnim cu totii, urmand traditia, in a doua sambata din luna iunie, a fiecarui an din viata noastra.
Dar n-a venit, pentru ca intre timp s-a dus la Roma.
L-am cautat pe net intr-o zi si l-am gasit.
Acelasi nume, dar alt chip.
Mai tanar si cu alte trasaturi, fiind medic, cine stie…
Asta-i tot ce mi-a ramas din povestea din facultate. O pagina pe internet cu un chip necunoscut...